Deputaţii britanici examinează proiectul de lege al lui Johsnon care revine asupra Acordului Brexitului

Prezentarea acestei legi ”privind piaţa internă” britanică, săptămâna trecută, a provocat o nouă criză în saga Brexitului, lansată în urmă cu peste patru ani în urma victoriei tabereu ”Leave” în referendum, pe care unii o credeau terminată odată cu ieşirea istorică a Regatului Unit din blocul european, la 31 ianuarie.

Acest proiect acordă Londrei puterea de a lua în mod unilateral decizii comerciale în provincia britanică Irlanda de Nord, puteri care se prevede să fie împărţite cu UE potrivit Acordului retragerii încheiat anul trecut de către Johnson cu Bruxellesul.

Guvernullui Johnson recunoaşte în mod deschis că acest proiect de lege încalcă dreptul internaţional, ”într-un mod foarte specific şi limitat”, prin modificarea anumitor părţi ale tratatului pe care Londra s-a angajat să-l respecte în urmă cu mai puţin de un an.

Bruxellesul a ameninţat cu o acţiune în justiţie şi denunţă o lovitură aplicată ”încrederii” reciproce, în contextul în care cele două părţi mai au la dispoziţie doar câteva săptămâni pentru a ajunge la un acord de liber-schimb şi a evita astfel o ruptură brutală la 1 ianuarie 2021, data care marchează sfârşitul perioadei de tranziţie care amortizează acest divorţ.

Londra riscă să fie dată în judecată de Bruxelles.

În clasa politică britanică, conservatorul David Cameron a devenit luni al cincilea fost premier britanic care critică proiectul, care anunţă discuţii animate în Camera Comunelor luni seara.

Larga majoritate de care dispune Guvernul în Parlament face puţin probabilă o respingere a textului în a doua lectură, luni noaptea, însă deputaţii rebeli ar putea susţine decisiv, săptămâna viitoare, un amendament prezentat de către deputatul Robert Neill, care limitează puterile Guvernului privind orice aducere atingere Acordului Brexitului.

Intensificând fronda, Geoffrey Cox, fostul consilier juridic al Guvernului (attorney general) a catalogat drept ”de neconceput” ca Guvernul să se sustragă obligaţiilor internaţionale pe care şi le-a asumat.

Consecinţele ”Protocolului” irlandez, denunţate în prezent de Londra, erau ”perfect clare şi previzibile”, subliniază într-un editorial, în The Times, acest deputat conservator pro-Brexit.

În cazul în care Camera Comunelor îl adiptă, textul este necesar să treacă după aceea obstacolulul Camerei Lorzilor, Camera superioară a Parlamentului, unde critici au denunţat această încălcare asumată a dreptului internaţional.

”BLOCADĂ ALIMENTARĂ”

Premierul britanic Boris Johnson consideră că acest proiect vizează să împiedice UE să-şi pună în aplicare ”ameninţarea” – respinsă de către europeni – de a instaura o ”blocadă” alimentară între provincia Irlanda d Nord şi Marea Britanie, în virtutea regimului special prevăzut de tratatul Brexitului, în cazul în care Regatul Unit nu se arată mai conciliant în negocierile sale comerciale.

Aceste dispoziţii vamale complexe ale Acordului Brexitului vizează să evite reimpunerea unei frontiere fizice între Republica irlanda, un stat membru UE, şi provincia britanică Irlanda de Nord, conform Acordului de Pace din Vinerea Mare din 1998, care a pus capăt unor decenii de violenţe.

Cu toate acestea, dacă UE refuză să introducă Regatul Unit pe lista ţărilor autorizate să exporte produse alimentare pe teritoriul său, ”acest lucru va face în mod automat ilegal ca Irlanda de Nord să importe hrană din (restul ţării)”, a avertizat duminică negociatrul-şef britanic al Brexitului David Frost.

În pofida crizei declanşate de acest proeict al lui Boris Johnson, negocierile între negociatorii britanici şi europeni continuă cu privire la un acord de liber-schimb.

Aceste negocieri urmează să fie reluate săptămâna aceasta la Bruxelles, însă a opta rundă, care a avut loc săptămâna trecută, nu a înregistrat niciun progres major în blocajele principale – şi anume respectarea de către Londra a reglementărilor care previn apariţia unei concurenţe neloiale la poarta UE şi condiţiile accesului pescarilor europeni în apele britanice.

Cele două părţi au anunţat că un acord este necesar să fie încheiat în octombrie, pentru a se evita un ”no deal”, care înseamnă impunerea de taxe vamale între regatul Unit şi UE şi care riscă să agraveze criza economică istorică, provocată de pandemia covid-19.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed