Descoperire arheologică impresionantă pe lotul Ploiești-Buzău al A7: Mormântul unui războinic din perioada migrațiilor

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a anunțat că pe lotul 1 al proiectului de autostradă Ploiești-Buzău, pe aproximativ 14 kilometri din cei 21 de kilometri, s-a putut realiza diagnosticul arheologic intruziv la faza studiului de fezabilitate și au fost identificate patru situri arheologice. Ulterior, prin finalizarea diagnosticului arheologic intruziv, în faza de execuție, au mai fost repertoriate alte patru situri.

Cercetarea arheologică preventivă a unuia dintre siturile identificate a livrat o descoperire de excepție, respectiv un mormânt princiar – al unui războinic – datat, pe baza inventarului, în epoca migrațiilor.

Mormântul suprinde prin inventarul variat și bogat, de la arme minuțios realizate și decorate până la piese de podoabă din aur atât pentru defunct, cât și pentru calul cu care acesta a fost înmormântat.

Cercetarea arheologică este realizată de specialiști din cadrul Institutului de Arheologie „Vasile Pârvan” din București care s-au străduit, în condiții extrem de dificile din punct de vedere al stării vremii, să preleveze toate informațiile pe care le livrează acest tip de descoperire.

Inventarul funerar, precum și osemintele au fost colectate cu o deosebită atenție și, în acest moment, se află la laboratorul institutului pentru a fi curățate, conservate în condiții proprii și restaurate, urmând a fi expuse publicului în viitorul apropiat.

Mai multe amănunte AICI

Pentru proiectul de infrastructură Autostrada A7, Ploiești-Buzău, investigațiile arheologice planificate la faza studiului de fezabilitate au fost limitate, deoarece unele suprafețe din traseu nu erau expropriate și, din acest motiv, arheologii s-au aflat în imposibilitatea de a avea acces în teren, chiar dacă legislația prevede realizarea studiilor geotehnice, arheologice etc. pe întregul traseu al proiectului de infrastructură rutieră (încă din această etapă!).

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed