DETALII din mega-ancheta în care este implicat șeful Oracle România

În fapt… surse apropiate anchetei vorbesc sub rezerva anonimatului de reprezentanții a șase firme care au colaborat cu anchetatorii și au oferit detalii autorităților române în ”dosarul șpăgilor cerute” de Sorin Mândruțescu. Ar fi vorba de Novensys, Romsys, UTI, Ingenio Software, Siveco și TNS.

 

Se spune că banii ceruți erau transferați în contul unor companii of-shore controlate de șeful Oracle România sau în contul personal al acestuia deschis la RBS Coutts Bank A.G Elveția.

 

DNA a anunțat, anterior, că față de directorul Oracle România, Sorin Mîndruțescu, s-a pus în mișcare acțiunea penală și este sub control judiciar pentru că ar fi luat mită 869.413 euro, în opt situații în perioada 2009-2013, de la reprezentanții unei firme de IT pentru contracte avantajoase.

 

Procurorii DNA au efectuat, în cursul zilei de miercuri, o serie de percheziții în cadrul unui dosar penal ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție.

 

„Ulterior, în urma audierii în același dosar penal, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul Mîndruțescu Sorin Mihai, director general al filialei din Romania a unei companii multinaționale din domeniul IT, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită în formă continuată (8 acte materiale)”, informează DNA, printr-un comunicat de presă.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed