Dezastru in Venezuela: Inflatie de 64%

Confruntată cu scăderea drastică a preţului la petrol şi cu o gravă criză economică, Venezuela este afectată de penurii în multe domenii, însă cea de prezervative – un pachet se vinde la preţuri astronomice – ar putea avea efecte medicale şi economice dezastruoase, relatează metronews.fr.

O cutie de prezervative este acum mai scumpă decât un laptop, sau o tabletă în Franţa. Cutia cu 36 de prezervative se vinde în prezent în Venezuela cu 4.760 de bolivari (755 dolari, 660 de euro la cursul oficial de schimb). Preţul este mai convenabil la negru – 25 de dolari (aproape 22 de euro) – cu condiţia ca cel care cumpără să poată plăti în dolari.

‘Lipsa de prezervative ameninţă toate programele de prevenire pe care le-am desfăşurat în toată ţara’, a spus în Bloomberg Business Jonathan Rodriguez, director general al ONG-ului Stop HIV. Penuria de prezervative constatată de la sfârşitul anului trecut ar putea avea serioase consecinţe sanitare.

Venezuela, unde avortul este ilegal, este una dintre ţările din America de Sud cu cea mai mare rată de infectare cu HIV, după Paraguay şi Brazilia. În 2014, 101.871 de venezueleni aveau HIV, potrivit ONUSida. Caracasul ocupă locul doi, după Guyana, în privinţa sarcinilor la adolescente de pe întreg continentul latino-american.

‘Lipsa prezervativelor are impact şi asupra economiei pe termen lung, având în vedere că tinerele însărcinate abandonează şcoala, sau pleacă din piaţa muncii’, arată Carlos Cabrera, vicepreşedinte al Planned Parenthood Federation (IPPF), citat de Bloomberg.

Este un cerc vicios căruia Caracasul trebuie să îi găsească remediu cât mai curând posibil, încheie metronews.fr.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed