Dezastru pentru pensionari. A fost nebunie la Casele de Pensii

După două luni în care instituțiile statului nu au lucrat cu publicul, astăzi a fost o nebunie de nedescris. Pensionarii au luat cu asalt Casele de Pensii și au cerut angajaților să le rezolve diferitele probleme. O situație similară s-a înregistrat și la direcțiile de taxe și impozite.

 

Cozi interminabile încă de la primele ore ale dimineții la Casele de Pensii și la Direcțiile de Taxe și Impozite. Sute de pensionari s-au prezentat la ușa instituțiilor din dorința de a-și vedea rezolvate cât mai repede diversele probleme cu care s-au confruntat în această perioadă critică pentru ei.

 

Sute de persoane s-au adunat la Casa de Pensii București. Cum instituția nu a interacționat până acum cu publicul, pensionarii au profitat de ziua de astăzi pentru a-și rezolva diferitele chestiuni. În timp ce unii voiau să-și depună actele de pensionare, alții aveau în vedere cererile de recalculare, documetele pentru revizuirea actelor pentru persoane invalide. Un număr însemnat de pensionari venise doar să pună întrebări.

 

La intarea în clădire s-a intrat pe rând, iar oamenilor li s-a luat temperatura.

 

Aceeași situație a fost înregistrată și în alte părți ale țării. Spre exemplu, la Iași, oamenii voiau să rezolve mai multe probleme pentru că, așa cum au afirmat, nu se descurcă să trimită acte online. Instituția recomandă ca întrebările să se adreseze telefonic.

 

Aglomerație mare a fost și la ghișeele de taxe și impozite. Spre exemplu, în Capitală, un număr semnificativ de persoane a așteptat la rând de ore bune. Oamenii s-au declarat nemulțumiți că nu au putut să își facă programare online.

 

Potrivit Digi24, la Galați, sute de persoane au format cozi foarte lungi încercând să-şi plătească datoriile către bugetul local. Chiar dacă li s-a cerut în mod repetat, oamenii nu s-a respectat regula privind distanţarea socială. Autorităţile au cerut ajutorul poliţiştilor locali şi au instituit reguli precise privind accesul în clădire.

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed