DEZVĂLUIRE scandaloasă: o chichiță din lege face posibile eliberări MASIVE

0

Astfel, dacă există o singură celulă dintr-un pavilion care nu îndeplinește standardele CEDO, atunci se consideră că toate celelalte celule sunt la fel, iar deținuții respectivi, chiar dacă sunt deținuți în condiții corespunzătoare, pot fi eliberați.

 

„Se știe că CSM a propus că cele 3 zile, la 30 de zile executate, să fie considerate ca executate. Se știe că în loc de 3 zile, Parlamentul a mărit numărul la 6 zile. Ce NU SE ȘTIE știe este faptul că dacă o singură celulă dintr-un pavilion nu îndeplinește standardele CEDO, atunci se consideră că nici celelalte celule nu îndeplinesc standardele, artificiu prin care s-a extins beneficiul recursului compensatoriu și pentru cei deținuți în condiții corespunzătoare!”, a scris Tudorel Toader.

 

„Prin documente voi demonstra faptul că Legea prinind recursul compensatoriu a fost promovată anterior preluării portofolilui de la MJ, faptul că în procedura parlamentară am dat aviz negativ și faptul că în controlul de constituționalitate am susținut neconstituționalitatea proiectului de lege!”, se apără fostul ministru al justiției de ideea că ar avea vreo responsabilitate în aceasta.