Dezvoltatorul imobiliar Atenor începe în luna aprilie construcţia a 270 de apartamente în zona Floreasca, cu o investiţie de 70 de milioane de euro. Un apartament de două camere va costa 114.350 de euro

0
3
Dezvoltatorul imobiliar Atenor începe în luna aprilie construcţia a 270 de apartamente în zona Floreasca, cu o investiţie de 70 de milioane de euro. Un apartament de două camere va costa 114.350 de euro

“Autorizaţia de construire a fost obtinuţă la jumătatea lunii mai 2020, însă în contextul pandemiei generate de COVID-19 lucrările de construire nu au putut fi demarate mai devreme”, au declarat pentru News.ro reprezentanţii companiei de consultanţă imobiliară Knight Frank România, care se ocupă de vânzarea locuinţelor din cadrul proiectului.

UP-site Bucureşti va include 270 de apartamente în două clădiri rezidenţiale înalte de 12 şi 25 de etaje, conectate prin intermediul unui parter comun. Investiţia în proiectul rezidenţial din zona Floreasca se ridică la 70 de milioane de euro, au precizat reprezentanţii Knight Frank România, la solicitarea News.ro.

Preţurile apartamentelor din cadrul proiectului pornesc de la 114.350 euro cele cu 2 camere şi pot ajunge la 435.952 euro pentru 4 camere sau 927.488 euro pentru un penthouse.

“Prin începerea construcţiei proiectului nostru rezidenţial, Atenor reconfirmă angajamentul său internaţional şi încrederea în piaţa imobiliară din România. UP-site vine, aşadar, în completarea portofoliului proiectelor noastre finalizate sau aflate în fază de construcţie: Hermes Business Campus, Dacia One şi @Expo. Răspunsul clienţilor la campania de vânzari “off-plan” este încurajator şi ne obligă să livrăm proiectul nostru la calitatea aşteptărilor”, afirmă, directorul general al Atenor România, Sorin Dumitraşcu.

Compania imobiliară Knight Frank România este consultantul proiectului, atât în ceea ce priveşte strategia şi implementarea de vânzări, cât şi cea de marketing. “De la lansarea procesului de vânzare, în ultima săptămână a lunii noiembrie 2020, şi până acum, 50% din totalul de apartamente au fost deja vândute în fază de proiect”, au precizat reprezentanţii companiei de consultanţă imobiliară.

Atenor este o companie belgiană de dezvoltare imobiliară urbană cu expertiză europeană listată la Bursa Euronext din Bruxelles.