Dezvoltatorul imobiliar One United Properties estimează un profit net de 549 de milioane de lei în acest an

”One United Properties (BVB: ONE), principalul dezvoltator imobiliar de proiecte sustenabile rezidenţiale, de birouri şi mixte de ultimă generaţie din România, estimează venituri de 1,52 miliarde de lei şi un profit net de 548,7 milioane de lei în 2022. Bugetul pe anul 2022, pe care Consiliul de Administraţie One United Properties l-a adoptat pe 10 ianuarie 2022, va fi supus aprobării de către acţionari în Adunarea Generală a Acţionarilor, care va avea loc pe 26 aprilie 2022”, anunţă compania.

Pentru 2022, One United Properties estimează finalizarea următoarelor dezvoltări rezidenţiale: One Verdi Park, One Modrogan, One Timpuri Noi şi One Floreasca Vista, care vor contribui semnificativ la venitul net al companiei. Veniturile din chirii sunt estimate să ajungă la 71,78 milioane de lei în 2022, ca urmare a ocupării integrale a One Tower, recepţiei One Cotroceni Park Faza 1 şi închirierii acestuia, precum şi a achiziţiei pachetului majoritar de acţiuni la Bucur Obor. Mai mult, compania estimează finalizarea fazei 2 a One Cotroceni Park înainte de sfârşitul anului, ceea ce va genera şi mai multe venituri recurente în următorii ani.

„Suntem încrezători că 2022 va aduce încă un an puternic pentru piaţa imobiliară din România şi pentru One United Properties şi ne aşteptăm ca businessul nostru să continue să crească într-un ritm bun. Semnalele macroeconomice globale indică creşteri ale ratei dobânzilor în 2022, încă un motiv pentru care credem, de asemenea, că acesta este un moment bun pentru a cumpăra proprietăţi rezidenţiale. Anul acesta vom finaliza patru noi dezvoltări rezidenţiale şi două noi dezvoltări comerciale şi în acelaşi timp vorm investi şi în proprietăţi noi. Ca urmare, prevedem creşteri semnificative atât pentru vânzările rezidenţiale, datorită creşterii numărului de dezvoltări finalizate şi noi, cât şi pentru veniturile din chirii. În paralel, vom continua investiţiile în noi dezvoltări pentru a ne extinde portofoliul în România. Estimăm că vom investi 1,16 miliarde de lei în 2022, capital care va fi folosit exclusiv pentru a aduce valoare suplimentară pentru părţile interesate”, a declarat Victor Căpitanu, co-CEO One United Properties.

One United Properties este a treia cea mai mare companie antreprenorială listată pe Piaţa Principală a Bursei de Valori Bucureşti, precum şi cel mai mare dezvoltator imobiliar listat pe piaţa de capital locală. Acţiunile companiei au intrat la tranzacţionare pe BVB din data de 12 iulie 2021, în urma unui IPO de succes, în cadrul căruia compania a atras 260 de milioane de lei pentru dezvoltări viitoare atât pe ​​segmentul rezidenţial, cât şi pe cel de birouri.

One United Properties este unul dintre principalii dezvoltatori imobiliari de proiecte sustenabile rezidenţiale, de birouri şi mixte de ultimă generaţie din România. Compania este listată pe Piaţa Principală a Bursei de Valori Bucureşti, cu simbolul ONE, iar acţiunile sale sunt incluse în indicele FTSE Russell Global All-Cap, care urmăreşte cele mai lichide acţiuni din lume.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed