DIICOT sesizează CSM după amenințările fără precedent ale lui Liviu Dragnea la adresa procurorilor

Potrivit șefului DIICOT, Daniel Horodniceanu, vor fi două sesizări depuse la Consiliul Superior al Magistraturii. În primul rând, una venită din partea celui care conduce Parchetul Antimafia, care s-a plâns că declarațiile lui Liviu Dragnea afectează independența procurorului care a primit plângerea ce o vizează pe Viorica Dăncilă.

 

 

O altă plângere trimisă CSM reclamă un atac al șefului PSD la adresa Justiției în ansamblu, relatează Realitatea TV.

 

 

Plângerea penală împotriva premierului Viorica Dăncilă a fost calificată drept „o demență” de Liviu Dragnea, șeful PSD susținând că nu crede că există vreun procuror care să „riște atât de mult” pentru acest demers care ar fi „o comandă de la Iohannis, fără niciun dubiu”.

 

„Ce știu cu siguranță este o comandă foarte fermă. Sper să nu fie niciun procuror care să riște atât de mult ca să dea curs la această demență. Foarte mulți procurori riscă să plătească greu”, a declarat Liviu Dragnea.

 

Tot luni, într-o scrisoare trimisă Consiliului Superior al Magistraturii, judecătorii au acuzat discursurile incendiare ale liderilor puterii, de la mitingul PSD de sâmbătă, şi au cerut conducerii instituției să ia măsuri pentru apărarea independenţei justiţiei.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed