Din ce face bani Carmen Brumă!  Încasează sume frumose, însă nu doar din sfaturi de nutriție și sport al căror rezultat este sexy exemplu /GALERIE FOTO

Fosta vedetă de televiziune, Carmen Brumă a traversat o transformare uimitoare după ce s-a apucat serios de sport. Admirată și invidiată pentru felul în care arată la 45 de ani, mama copilului lui Mircea Badea este cel mai bun exemplu al sfaturilor sale.

La 16 ani cântărea 90 de kilograme ca, în următorii 30 de ani, să devină prin propria muncă model. În tot acest timp a reușit să păstreze aceeași greutate, fapt ce o arată aproape neschimbată. Programele sale de nutriție și sport, care au ajutat sute de doamne și domnișoare (”pachete” pentru slăbit, unele personalizate) nu au îmbogatit-o așa cum se crede, și cu totul altă activitate. Firma sa (intitulată sugestiv ”Suplă și Sănătoasă”-n.r.) facilitează contracte pentru agenții de publicitate.

Conform bilanțurilor contabile de la înființarea, a obținut profituri bune. În 2021 firma lui Carmen Brumă a avut o cifră de afaceri de aproximativ 165.000 de euro și profit de 130.000 de euro.

Românca Romina Ferrari, soția moștenitorului imperiului Ferrari: ”Suntem o familie cât se poate de normală”

Din ce face bani sexy Carmen Brumă! Firma sa poartă denumirea sugestivă de ”Suplă și Sănătoasă”

”Faptul că am fost grasă, că am avut cu peste 35 de kilograme peste câte am acum este în acest moment unul dintre cele mai bune lucruri care mi s-a întâmplat în viață. Datorită acelei experiențe eu sunt acum cine sunt și fac ceea ce fac acum”, a spus ”regina”  secretelor de nutriție și programelor de slăbit Carmen Brumă.

Carmen Brumă și Mircea Badea sunt împreună de peste 20 de ani și au împreună un băiețel. Cea mai recentă investiție a celor doi îl reprezintă un penthouse pe care și l-au dorit mult.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed