Directorul Rompetrol Bulgaria a fost pus sub acuzare pentru tulburarea ordinii publice

Împreună cu însoţitorul său, identificat de presa bulgară cu numele de Pânzaru Ionuţ, Nichita a fost reţinut preventiv pentru 72 de ore.

Cei doi cetăţeni români au fost arestaţi în Arbanasi, lângă Veliko Tarnovo, vineri noapte, după miezul nopţii, când au intrat într-o altercaţie cu gărzile de securitate ale preşedintei Parlamentului bulgar, Ţeţka Ţaceva. Presa bulgară, care citează surse din poliţie, spune că cei doi români erau „într-o evidentă stare de ebrietate” şi au încercat să intre în restaurantul Winepalace. Localul era însă rezervat de Ţaceva şi de organizatorii unui festival care se desfăşoară în acest weekend la Veliko Tarnovo.

Potrivit poliţiei, cei doi români au început să insulte ofiţerii prezenţi după ce nu li s-a permis accesul în restaurant. Una dintre gărzile de securitate a încercat să le explice situaţia în limba engleză, dar românii ar fi început să-i agreseze pe poliţiştii prezenţi, care au chemat întăriri.

Pe de altă parte, avocatul românilor susţine că nu a existat niciun contact fizic între clienţii săi şi agenţii de poliţie şi securitate. Mai mult, potrivit avocatului, românilor li s-ar fi vorbit numai în bulgară, au fost insultaţi şi deţinuţi fără măcar să ştie ce se întâmplă.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed