Cu toate că în România s-au înregistrat anumite progrese în domeniul diminuării formelor de discriminare pe diverse criterii (gen, grup etnic sau social, dizabilitate ș.a.) în continuare persistă prejudecăți, stereotipuri, proceduri și norme cu efecte negative asupra stabilității emoționale, profesionale, economice și sociale a persoanelor.
Totodată, criza sanitară a readus în prim plan o serie de subiecte care, cel puțin în cazul României din ultimul deceniu, păreau a fi oarecum trecute pe plan secund sau terțiar, dar care ascundeau procese sau considerente inechitabile sau discriminatorii, cum ar fi: rolul femeilor în îngrijirea copiilor; pierderea locurilor de muncă în cazul persoanelor cu dizabilități; alocarea limitată a resurselor pentru comunitățile izolate sau defavorizate, în special cele de romi ș.a., se arată în Planul Național de Redresare și Reziliență.
Indexul Egalității de Gen (Gender Equality Index) din 2020 plasează România pe locul 26 din 28 (la nivelul Uniunii Europene), cu un scor de 54.4 (din 100) cu 13,5 puncte în minus față de media UE.
Conform datelor furnizate de Institutul European pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați, față de 2010, scorul României a crescut cu doar 3,6 puncte (–0,1 puncte față de 2017). Poziția României în clasament a rămas aceeași din 2010 și a scăzut cu un loc față de 2017.
Femeile sunt plătite mai puțin decât bărbații
O primă provocare cu care se confruntă România din perspectiva egalității de șanse între bărbați și femei se referă la persistența cronică a dezechilibrelor pe piața muncii. În ultimul deceniu raportul dintre bărbați și femeile ocupate a fost de aprox. 1,3. Astfel, în 2020, conform datelor Institutului Național de Statistică rata de ocupare a femeilor a fost de 56,5 % în comparație cu 74,4% în cazul bărbaților. Conform unor date preliminare, în contextul pandemiei, numărul femeilor șomere din România a crescut cu 50%, în timp cea a bărbaților șomeri cu doar 16%. Chiar dacă rata șomajului rămâne în continuare mai ridicată în rândul bărbaților, în termeni absoluți două treimi dintre persoanele intrate în șomaj în 2020 au fost femei. De asemenea, ponderea femeilor din populația inactivă ca urmare a desfășurării responsabilităților familiale (20-64 ani) la nivelul anului 2019 era de aproximativ 36%.
În ultimul deceniu această pondere a crescut cu 10 puncte procentuale, chiar dacă au fost luate anumite măsuri guvernamentale (cum ar fi Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor) care au facilitat bărbaților optarea, pe lângă concediul parental, și pentru concediu de creștere a copilului.
Una dintre cauzele acestui fenomen se referă atât la lipsa creșelor, cât și la cea a predominanței stereotipurilor angajatorilor referitoare la responsabilitățile familiale ale femeilor de a crește și îngriji copiii. De asemenea, activitățile femeilor de îngrijire a copiilor și de suplinire a serviciilor de educație au crescut considerabil de la declanșarea crizei pandemice din cauza închiderii grădinițelor și școlilor.
În pofida creșterii în ultimul deceniu a câștigurilor medii lunare înregistrate atât de femei (+ 70%), cât și de bărbați (+ 65%), disparitatea de gen persistă. Femeile câștigă cu 4% mai puțin decât bărbații, fiind cea mai mică rată din UE. În schimb, decalajul de pensii între femei și bărbați este de 28%.
Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice a întărit aplicarea principiului nediscriminării a și instituirii unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeași activitate și are aceeași vechime în muncă și în funcție. Cu toate acestea, se perpetuează anumite discrepanțe de salarizare, inclusiv pe criterii de gen. Consolidarea principiului egalității de remunerare între femei și bărbați prin transparentizare, atât în domeniul public, cât și în domeniul privat, inclusiv prin aplicarea adecvată a legislației în vigoare în domeniul salarizării reprezintă unul dintre obiectivele specifice din Strategia națională privind promovarea egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați și prevenirea și combaterea violenței domestice pentru
perioada 2021-2027. De aceea, prin aplicarea principiului privind asigurarea plății egale pentru muncă de valoare egală, reforma în domeniul salarizării unitare în sectorul public (Componenta 14 Reforma administrației publice și a justiției) va urmări realizarea acestui obiectiv cel puțin în cazul sectorului public.
Segregare pe piața muncii
La fel ca și în alte state membre UE, în România este înrădăcinat fenomenul segregării în educație și pe piața muncii în domeniul TIC. Conform Indexului Egalității de Gen din 2020, la nivelul datelor din 2018 ponderea absolventelor femei de studii TIC era de 35% în raport cu cea a bărbaților de 65%.
România se află astfel pe locul 3 la număr de femei specializate în domeniul TIC, cu mult peste media UE. Cu toate acestea, în 2019 ponderea specialistelor femei în domeniul TIC era de doar 23%, iar cea a cercetătoarelor și inginerelor în sectoarele de înaltă tehnologie era de 24%. Eliminarea factorilor care conduc la dezechilibre de gen în anumite domenii de studiu, inclusiv în cele STEM constituie un obiectiv specific al Strategiei naționale privind promovarea egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați și prevenirea și combaterea violenței domestice pentru perioada 2021-2027.
80% dintre romi, sub pragul riscului de sărăcie
În aprecierea Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene (FRA), România se număra printre țările în care 80% dintre romi trăiesc sub pragul riscului de sărăcie. Pe de altă parte, Comisia Europeană împotriva Rasismului și Intoleranței (ECRI), structură reprezentativă a Consiliului Europei, menționează, în Raportul privind România din 2019, că situația locuințelor pentru romi rămâne o chestiune îngrijorătoare: un procent semnificativ din populația romă trăia fără apă curentă (68%) și fără o baie sau toaletă în interiorul locuinței (79%). Conform Raportului privind drepturile fundamentale 2018 al Agenției pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene (FRA), din rândul persoanelor intervievate din România, 42% din romi și 12% din persoanele de altă etnie au declarat că
nu au acces la energie electrică, la apă curentă sau la canalizare. Nevoia de energie electrică, apă și canalizare rămâne nesatisfăcută în cazul a 84% din romii intervievați în România, față de 52% din persoanele de altă etnie din proximitate. Proporția locuințelor racordate la apă curentă, gaze, canalizare, apă caldă, termoficare este dublă în cazul populației majoritare față de cea a romilor. Doar 24% dintre romi au un drum pietruit în apropierea casei sau din pământ.
Studiul Institutului Roman pentru Evaluare si Strategie din 2018 arăta că 52% dintre romi aveau venituri sub 1500 lei, în timp ce numai 24% din restul populației declarau că se află sub acest prag și doar 15% dintre romi aveau venituri peste 2000 de lei. Comparativ cu situația de la începutul deceniului trecut, deși se constata o relativă îmbunătățire a situației romilor, decalajele dintre veniturile populației rome sărace se mențin și chiar se accentuează, atât față de categoria romilor înstăriți, cât și față de restul populației. În acest sens, reformele incluse în componenta 13, respectiv implementarea Venitului Minim de Incluziune (reforma 3) și introducerea tichetelor de muncă și formalizarea muncii în domeniul lucrătorilor casnici (reforma 4) va contribui la îmbunătățirea veniturilor în familiile rome.
La fel, studiul Institutului Roman pentru Evaluare si Strategie din 2018 arată că numai pentru 39% dintre romi efectuează controlului medical anual și numai 12% susțin că au beneficiat de îngrijire de specialitate în spital. De aceea, prin reformele și investițiile din componenta 12 dedicată sănătății se așteaptă reducerea inegalităților în ceea ce privește accesul la asistența medicală prin crearea și implementarea unor mecanisme juridice și financiare de încurajare a implicării personalului medical și de asistență comunitară în oferirea serviciilor medicale și către romi, inclusiv prin mijloace de telemedicină.
Conform datelor celui de-al doilea studiu al UE privind minoritățile și discriminarea (EU-MIDIS II), România nu a înregistrat în ultimii ani progrese în domeniul facilitării accesului copiilor romi la învățământul timpuriu. Nici în învățământul obligatoriu nu s-au constatat progrese, chiar dacă decalajul dintre romi și majoritari este mai mic decât în cazul educației timpurii. Ponderea copiilor romi care frecventează învățământul obligatoriu este de 78% (față de 95% pentru copiii majoritarilor din vecinătate). Decalajul se mărește din nou în cazul accesului la învățământul liceal, unde regăsim mai puțin de un sfert dintre elevii romi (22%), comparativ cu populația majoritară unde ponderea urcă la 80%. De aceea, prin implementarea Mecanismului de Avertizare Timpurie în Educație (componenta 15, reforma, investiția 4) va crește rata de participare a copiilor romi la educație. De asemenea, în
vederea dezvoltării/creșterii abilităților necesare pentru accesarea mai facilă a locurilor de muncă de către cetățenii de etnie romă, prin – componenta 7, reforma E 1 și investițiile E2; E3; E4 vor fi oferite programe de educație continuă a tuturor categoriilor de vârstă în domeniul alfabetizării digitale.
Dificultăți pentru persoanele cu dizabilități
Persoanele cu dizabilități reprezintă un grup semnificativ în România, cu un profil divers. Oficial, în 2020 în România existau 853.465 de persoane înregistrate ca având certificate de încadrare în grad de handicap și 457.730 care primeau pensie de invaliditate – fără a exista o estimare privind suprapunerea dintre aceste două grupuri. Conform datelor Eurostat, România are aproximativ un sfert din populația cu vârste de 16 ani și peste cu dizabilități, din care persoanele cu limitări ale activității severe reprezintă 6% din populație (1,2 milioane persoane). Jumătate dintre persoanele cu dizabilități au vârste de 65 de ani și peste, iar alte 30% sunt cu vârste între 50 și 64 de ani. Persoanele care suferă de limitări ale activității au o probabilitate mai mare de a fi femei și de a avea un nivel mai scăzut de educație.
Persoanele cu dizabilități întâmpină dificultăți semnificative de acces fizic în sediul clădirilor publice sau chiar al locuințelor proprii. Dintre persoanele cu dizabilități, cele mai multe au dificultăți mari sau incapacitate totală de a merge sau de a urca scări (38%), urmate de dificultăți de vedere, memorare și concentrare (13%) și îngrijire proprie (13%).
În ceea ce privește mijloacele de transport, persoanele cu limitări le accesează în proporție mult mai scăzută decât cele fără limitări și declară în procente mult mai ridicate că se confruntă cu probleme în utilizarea acestora. Conform unei anchete derulate de BERD în 2020 în vederea stabilirii diagnozei situației persoanelor cu dizabilități în România, doar 23% dintre persoanele cu unele limitări și 18% dintre persoanele cu limitări severe utilizaseră un mijloc de transport la data anchetei, față de 30% în cazul persoanelor fără limitări, în cadrul anchetei desfășurate cu persoane cu dizabilități și persoane fără dizabilități. De asemenea, există un decalaj urban-rural accentuat, mai mare pentru persoanele cu dizabilități. Dintre persoanele care au folosit mijloacele de transport public, au avut unele dificultăți sau dificultăți în a accesa mijloacele de transport 36% dintre persoanele cu limitări severe și 15% dintre persoanele cu unele limitări față de 7% dintre persoanele fără limitări. În acest sens, investițiile aferente achiziției de material rulant în cadrul componentelor 4, precum și cele referitoare la achiziția de mijloace de transport în comun în cadrul componentei 10 – Fondul local verde vor viza îmbunătățirea accesibilității la serviciile de transport în comun a persoanelor cu dizabilități.
În România, serviciile din comunitate pentru persoanele cu dizabilități sunt insuficient dezvoltate și există încă persoane cu dizabilități în îngrijire rezidențială de tip instituționalizat. În mod special, în cea mai mare parte copiii cu cerințe educaționale speciale nu beneficiază de serviciile de sprijin necesare pentru a urma un învățământ de masă de calitate și ating un nivel de educație mult mai scăzut.
În același timp, prin absența facilităților necesare, persoanele cu dizabilități se simt singure într-o măsură mult mai mare decât cele fără dizabilități și nu pot participa la viața publică și politică în condiții de egalitate cu ceilalți. În ultimii ani autoritățile publice de specialitate au întreprins demersuri privind programarea, implementarea și monitorizarea acțiunilor de pregătire pentru transferul persoanelor cu handicap din centrele rezidențiale de tip vechi în alternative de tip familial sau rezidențial înființate/dezvoltate în cadrul comunității. Chiar dacă aceste demersuri sunt susținute prin intermediul fondurilor de coeziune (Programul Operațional Regional 2104-2020, Programul Operațional Capital Uman 2014-2020), acestea încă nu au oferit rezultate convingătoare în ireversibilitatea proceselor. De aceea, prin reformele sociale asumate în cadrul componentei 13 se propune accelerarea proceselor de dezinstituționalizare și transfer a persoanelor cu dizabilități în alternative de tip familial sau rezidențial înființate sau dezvoltate în cadrul comunității.
