Dispar bani din conturile BCR! Cum e posibil și ce spune banca

Mai mulți clienți ai Băncii Comerciale Române, instituție patronată de Erste Bank din Austria, au avut ghinionul să să trezească cu bani dispăruți din cont. Sunt sume în jurul a 700 de lei dar au fost cazuri și de bani mai mulți. Câțiva dintre păgubuți au primit într-un târziu banii în cont dar există și situații care sunt încă nerezolvate.

Cardurile sunt clonate și păgubiții află cu ”au plătit” pentru servicii de tot felul în America, Australia etc.

Cum s-au ”cheltuit” 1.700 de lei prin Franța, Australia și Indonezia

Unul dintre pățiții în cauză este Adrian Puiuleț, din Zlatna-Alba, preşedintele Asociaţiei de Turism şi Ecologie Trascău. Acesta deține un card de credit bancar BCR și de curând a avut imensa surpriză că au dispărut bani din cont pentru că s-au plătit diverse cursuri de dans în Franța, comisioane la aeroporturi și cazări în Australia și Indonezia, deși omul nu a părăsit țara și nu a utilizat cardul pentru plățile respective. Suma lipsă din cont a fost de 1.700 de lei. A cerut imediat explicații de la reprezentanții băncii după cele întâmplate, depunând plângere la poliție.

Iată cum povestește plin de umor aventura sa de la BCR:

„Poveste de prost. Adică io, în acest caz.

Ne amintim toți, cu drag sau mai puțin drag, când BCR-ul a abandonat Zlatna. În consecință, am abandonat și eu BCR-ul și am trecut la altă bancă. Și aici apare și prostia. Din grabă sau mno, cu gândul la altceva, am păstrat în continuare cardul de credit. Pentru situații neprevăzute, să ai pe ce pune mâna. L-am primit și l-am introdus în portofel, unde a rămas până ieri. Nu tu cumpărături fizice sau online, nici măcar nu am răzuit parbrizul mașinii, cum mai obișnuiesc cu alte carduri.

Și mno, apare surpriza, mai ceva ca la surprize-surprize. Mă știu un om cu viață destul de simplă, dar se vede că sunt mult mai sofisticat.

Conform cardului de credit, în iulie am binevoit să iau niște lecții de dans prin Franța. Lecții pe care se pare că le-am absolvit cu brio, pentru că în august îmi plăteam NETFLIX-ul în Singapore. E și normal, dacă mergi destul de mult într-un loc, trebui să îți faci timp și pentru un film.

Este evident că eram plictisit, așa că am dat o fugă până în Sydney, la Hotel Tonight Fame (v-am spus ca sunt sofisticat) apoi puțin prin Indonesia, la un hotel ceva mai amărât, dar cu o priveliște cum rar găsești. Și unde se putea dansa, dacă tot eram proaspăt absolvent. Pe banii mei, pe muzica mea, dhe…
Bhă, dacă era Roma sau Praga nici nu mă supăram.

Acum aștept. Am convenit cu cei de la BCR, ori să îmi returneze banii ori, pe banii lor, să recreăm traseul „crimei” , pentru că doar așa putem înțelege ce s-a întâmplat cu adevărat!

Că de ridicat din umeri sunt sătul”, a scris Adrian Puiuleţ pe Facebook.

Un hacker american a furat 700 de lei de la un pensionar român

Un bărbat din Tulcea, pensionar, s-a trezit înainte de anul nou că a rămas fără 700 de lei din contul BCR. A alertat banca și a făcut plângere la poliție. Cardul a fost clonat cu un token în SUA. După o lună, a primit banii înapoi, fiind un caz fericit.

Au dispărut 500 de lei. Vi-i dăm peste câteva zile

Sebastian Oancea, jurnalist, explică și el problema avută cu BCR. ”Văd pe aplicație că mi-au dispărut 500 de lei, sun și-mi spune o doamnă că suma e blocată. Păi de ce, doamnă, zic, e blocată, că sunt cu ratele plătite la zi, n-ar trebuie să fie. Păi e blocată, domnu;, zice, așa mai blocăm noi sume suspecte. Doamnă, banii ăia erau în cont și au dispărut, zic, de ce e sumă suspectă? Haideți, zice, că v-o deblochez eu acum, rămâneți în telefon, Aștept cinci minute ca broasca la eprubetă, intră pe fir o altă doamnă, zice: numele meu este X, cu ce vă pot ajuta? Păi, zic, am vorbit cu colega dumneavostră și aștept să mi se deblocheze o sumă blocată degeaba. Zice, păi nu știu cu cine ați vorbit, spuneți-mi despre ce e vorba, nu înainte să efectuăm operațiunea de verificare, adică nume, prenume, parole, dracul pe carpetă. Zic, doamnă, o luăm de la capăt? Păi, spune, da, că nu ați mai vorbit cu mine. Bine, doamnă, zic, îi explic și spune: suma va intra între 3 și cinci zile lucrătoare în cont. Păi, doamnă, zic (cu spume, da’ calm, că vorbeam cu o doamnă) eu așteptam să-mi deblocați suma, că trebuie să fac plăți, dvs ați intrat peste colega și mi-ați dat lumea peste cap. Zice: eu vă spun care e perioada de așteptare: între 3 și cinci zile. Doamnă, zic, vorbim paralel, eu vă întreb în ce bază ați blocat suma și de ce nu o deblocați? Între trei și cinci zile, domnu’, atât pot să vă spun… . Știți, doamnă, sunt banii mei… Între trei și cinci zile, domnu, vă mai pot ajuta cu ceva? Da, doamnă, să mă priviți cum mor de atac cerebral, eventual. După care sună BCR ATM și un roboțel îmi spune: vă rugăm să evaluați calitatea convorbirii și a serviciilor noastre. Mă duc să-l scot din mormânt pe Caragiale și să-l bat tare!” a povestit Oancea.

Dispăruți definitiv?

Unui angajat de la agenția Agerpres i-au dispărut în urmă cu un an în jur de 700 de lei din cont și nici până azi nu s-a rezolvat nimic. Poliția și banca nu dau niciun semn de viață.

Povești mai vechi

Povestea dispărutului de bani din conturile BCR nu este nouă. În 2018, de exemplu, Adevărul a scris că mai mulţi clienţi ai BCR au reclamat că le dispar bani din cont fără consimţământul lor. Spre exemplu, timişoreanca Emilia Crăsnianu a fost la Budapesta, acolo unde a făcut plăţi cu cardul în valoare de aproximativ 700 de lei. Plăţile au fost procesate imediat, dar după câteva zile timişoreanca avea să constate că sumele reţinute de bancă pentru plăţile efectuate i-au fost dublate, dispărându-i încă 700 de lei din cont. Alarmată, Emilia a sesizat banca şi Poliţia, iar după aproximativ două zile, banii i-au fost restituiţi. 

Printr-o experienţă similară cu a Emiliei a trecut şi o colegă a acesteia, Carmen Deme. Femeia a făcut o plată cu cardul, în valoare de 265 de lei, la un supermarket Kaufland. Când a mers la un magazin Lidl pentru a face alte cumpărături şi a ajuns la casă, Carmen a fost pusă în situaţia să nu poată plăti cu cardul pentru că nu avea fonduri suficiente. Ulterior, avea să constate că, potrivit confirmărilor de plată primite pe sms, plata de la Kaufland a fost dublată, fiindu-i retrasă de două ori suma pe care o avea de plătit. Carmen a luat legătura cu banca, fiind informată că până la sfârşitul acestei săptămâni îi vor fi restituiţi banii. 

Explicațiile BCR

Reprezentanţii BCR au transmis, la solicitarea „Adevărul”, un punct de vedere: „Au fost efectuate o serie de actualizări de sisteme IT, care au provocat sporadic o serie de operaţiuni efectuate de unii clienti. Am soluţionat punctual fiecare caz reclamat, prin informarea clienţilor şi rambursarea sumelor, acolo unde au existat reclamaţii întemeiate. În cazul în care cunoaşteti vreun caz concret, rămas nesolutionat, vă rugam să ni-l comunicaţi şi vom face toate demersurile necesare pentru rezolvarea acestuia cât mai prompt posibil”, au spus reprezentanții BCR

În urmă cu câteva zile, Mihai Rotariu, manager Direcția Comunicare, Marketing și Media din cadrul Directoratului Național de Securitate Cibernetică – DNSC, a recomandat tuturor românilor care au conturi bancare să nu răspundă și să nu ofere date personale atunci când primesc un mail care pare că vine de la banca la care sunt clienți.

Nu puțini sunt cei care au căzut deja într-o astfel de capcană, așa că pentru a evita pierderea banilor din conturi, ar fi bine să ținem cont de sfaturile acestuia.

”Chiar dacă perioada sărbătorilor s-a încheiat, infractorii cibernetici continuă să vizeze utilizatori din România prin atacuri de tip phishing. Metoda preferată de propagare este e-mail-ul, iar mesajele-capcană sunt din ce în ce mai bine scrise în limba română.

Astfel, aceste tentative de fraudă devin mai credibile, iar potențialele victime pot cădea mai ușor în capcană, dacă nu respectă recomandările esențiale de securitate a datelor online”, a transmis aceasta.

Rotariu spune că prima oară trebuie să verificăm sursa reală a mesajului pentru a vedea dacă într-adevăr, acesta vine sau nu de la bancă. ”Verificați mereu sursa reală a mesajului, evitați accesarea link-urilor din astfel de mesaje nesolicitate și nu furnizați date sensibile la cerere, în urma unor notificări venite pe mail, sms sau social media! Banca nu îți va cere niciodată să-ți validezi datele astfel”, a spus Rotariu.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed