DNA a săltat un inspector ANAF care luase mită de 1 aprilie!

0

Un inspector ANAF din judeţul Cluj a fost reţinut pentru 24 de ore de procurorii DNA, fiind acuzat că a pretins şi primit 15.000 de euro de la tatăl unei persoane fizice autorizate pentru a nu sesiza organele de urmărire penală cu neregulile constatate şi pentru a stabili obligaţii fiscale mai mici în sarcina persoanei vizate. Ulterior, bărbatul a fost arestat preventiv.

Procurorii DNA din Cluj au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând din 26 mai, a lui Sabău Cătălin, inspector în cadrul ANAF – Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, în sarcina căruia s-a reţinut comiterea infracţiunii de luare de mită. ”La data de 01 aprilie 2022, în urma efectuării unui control la o PFA (persoană fizică autorizată), inculpatul Sabău Cătălin, în calitatea menţionată mai sus, ar fi pretins şi primit de la tatăl persoanei respective suma de 15.000 euro. Banii respectivi ar fi fost primiţi de inculpat pentru a nu sesiza organele de urmărire penală cu neregulile constatate în contextul controlului şi pentru a stabili obligaţii fiscale mai mici în sarcina persoanei vizate”, a transmis, luni, DNA.

Sursa citată a precizat că inculpatului i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, La data de 27 mai 2022, inculpatul a fost prezentat Tribunalului Cluj care a emis pe numele acestuia un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.