DNA: Vești RELE pentru unul dintre liderii PSD

0

Mircea Drăghici, trezorierul PSD, este acuzat de DNA de o nouă infracțiune, legată de înstrăinarea unei mașini Mercedes din patrimoniul PSD, a cărei valoare ar fi fost plătită abia după un an. Codrin Ştefănescu, secretarul general al partidului, susţine că ancheta este una abuzivă şi a venit la DNA să depună documente în sprijinul lui Drăghici.

 

Iată comunicatul DNA:

 

”În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 294/VIII/3 din 2 aprilie 2019, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus extinderea urmăririi penale față de aceeași persoană, trezorier al unui partid, cu privire la săvârșirea unei alte infracțiuni de delapidare.

 

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:  În calitate de trezorier al unui partid, având atribuții de gestionare și administrare a bunurilor și fondurilor bănești aparținând formațiunii politice respective, suspectul ar fi dispus scoaterea din patrimoniul partidului a unui autoturism de lux (marca Mercedes Benz model GLE 350 Coupé) cu o valoare de 324.800 lei, fără încasarea contravalorii acestuia la momentul înstrăinării.

Concret, data de 10.07.2017, formațiunea politică, prin trezorier, a cumpărat autoturismul anterior menționat, iar la data de 18.07.2017, autoturismul ar fi fost vândut unei persoane din familia trezorierului, însă contravaloarea acestuia nu a fost încasată de partid la data înstrăinării bunului. Banii pentru autoturism au fost plătiți abia la data de 23.08.2018.

 

Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.”