Doar 1,2% din decesele Covid din Anglia au fost la persoane vaccinate anti-Covid

Persoanele complet vaccinate reprezintă doar 1,2% din numărul pacienților Covid din Anglia care au murit în primele șapte luni ale anului curent, potrivit datelor Oficiului Național de Statistică, care oferă dovada succesului programului de vaccinare, relatează The Guardian.

 

Astfel, ONS a înregistrat un total de 51.281 de decese ale pacienților Covid în Anglia între 2 ianuarie și 2 iulie, deși numărul include și oameni care s-au infectat înainte să se vaccineze.

 

Din numărul total de decese, 458 (0,8%) au fost cazuri de persoane care au murit la cel puțin 21 de zile după ce li s-a administrat a doua doză de vaccin.

256 de decese (0,5%) reprezintă cazuri de persoane care au murit deși erau complet vaccinate și primul lor test PCR pozitiv a venit venit la cel puțin 14 zile după a doua doză de vaccin.

 

Niciun vaccin nu este 100% eficient împotriva Covid, iar autoritățile au spus clar că este de așteptat ca unele persoane vaccinate să moară totuși din cauza bolii.

 

Institutul britanic de Sănătătate Publică a estimat că eficiența unui vaccin în două doze împotriva internărilor în spital provocate de varianta Delta – care este acum varianta dominantă în Regatul Unit – este de aproximativ 94%.

 

Cu toate acestea, cifrele de luni subliniază că riscul decesului provocat de Covid este în mod sistematic mai scăzut pentru oamenii care au primit două doze comparativ cu persoanele care au primit o singură doză sau nu s-au vaccinat deloc.

 

O detaliere defalcată a datelor a fost pusă la dispoziție pentru 252 din cele 256 de persoane care au murit după ce au primit ambele doze și care au dat rezultate pozitive la testul PCR la cel puțin 14 zile după a doua doză.

 

Puțin peste trei sferturi dintre aceste decese (76,6%) au avut loc la persoane care erau extrem de vulnerabile din punct de vedere clinic – o proporție ușor mai mare decât alte decese Covid-19 (74,5%) și decese care nu implică Covid-19 (69,7%) .

 

61,1% au avut loc la bărbați, ceea ce este mai mare decât pentru alte decese Covid-19 (52,2%) și decese care nu implică Covid-19 (48,5%).

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed