Document FMI: Grecia va intra în faliment pe 5 iunie

Iar bugetarii greci se așteaptă ca în orice moment guvernul să nu mai aibă bani pentru plata salariilor.

 

Comentatorii americani nu exclud faptul ca premierul elen Alexis Tsipras să ajungă, până la urmă, să încheie un acord cu instituțiile financiare internaționale, în ciuda faptului că, în campania electorală, a promis că nu va face acest lucru. Totuși, Zero Hedge consideră că Tsipras va prefera să fie criticat de populație decât să rămână în istorie drept premierul care a aruncat țara într-o spirală a morții după renunțarea la euro.

 

În plus, Tsipras a declarat, vineri, la o conferință de presă desfășurată la Atena, că dă asigurări populației că guvernul nu va ceda sub nicio formă presiunilor de a reduce pensiile și salariile. „Trebuie să ajungem la un acord, însă acesta trebuie să fie mutual benefic”, a declarat premierul elen.

 

Conform reprezentantului Băncii Centrale Europene (BCE), Yves Mersch, „suntem la finalul jocului în Grecia, unde situația este gravă. A existat un acord între Europa și Grecia să meargă pe baza unui program. Nu a mai fost cazul din decembrie anul trecut, deoarece noul guvern a spus că nu vrea să aibă nicio legătură cu programul. Însă ei nici nu pot cere banii aferenți acelui program. În același timp, ei nu au gestionat lucrurile astfel încât să pună pe masă alte măsuri care ar contribui la realizarea acelorași scopuri incluse în program. Grecia este convinsă că poate juca după alte reguli decât ceilalți 18 membri ai zonei euro”.

 

Realitatea a fost, însă, dezvăluită printr-un document secret al FMI, care arată că „Grecia nu va reuși să-și plătească tranșele către FMI începând cu tranșa de plată de pe 5 iunie, în afara cazului în care se ajunge la un acord cu partenerii internaționali”.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed