AcasăEconomieDominic Fritz, despre criza din energie: Companiile de apă o să aibă...

Dominic Fritz, despre criza din energie: Companiile de apă o să aibă o problemă mare, companiile de transport în comun o să aibă o problemă mare/ În această criză nu ne mai permitem amatorism

Dominic Fritz a precizat că societatea de termoficare din Timişoara, Colterm, nu a încheiat încă un contract pentru furnizarea de gaze naturale, iar aceeaşi situaţie se regăseşte şi în alte oraşe şi municipii din ţară.

 

”Ştiţi foarte bine că Colterm nu a încheiat încă un contract de gaz pentru toată cantitatea de care are nevoie şi mulţi colegi din ţară au venit la mine şi mi-au spus că sunt în aceeaşi situaţie. Vreau să subliniez că problema este mai mare în Timişoara pentru că suntem a doua cea mai mare termie în ţară şi avem foarte mulţi clienţi. Dar e clar că e o problema structurală în piaţă şi mă aştept ca Guvernul să ia în serios această problemă şi să găsească soluţii ca plafonarea preţurilor să nu ducă de fapt la o închidere a pieţei şi să nu mai vină firme să încheie contracte”, a declarat Dominic Fritz.

 

Edilul din Timişoara a adăugat că în special companiile din subordinea primăriilor vor avea probleme, iar acest lucru înseamnă creşterea preţurilor.

 

”Aceeaşi situaţie avem şi pe piaţa energiei, unde acum a ieşit o ordonanţă pe energie care nu a văzut-o nimeni înainte. Este absolut inacceptabil ca un proiect legislativ atât de important, cu un impact atât de mare în ţară, nu doar pentru cetăţeni, ci şi pentru instituţiile publice, iese fără niciun fel de consultare. Asociaţia Municipiilor nu a fost consultată şi deja am descoperit primele provocări, de exemplu, societăţile în subordinea primăriilor nu sunt acolo incluse la anumite prevederi şi asta ar înseamnă că ar trebui să creştem iarăşi tariful, de exemplu, la apă, companiile de apă o să aibă o problemă mare, companiile de transport în comun o să aibă o problemă mare şi de aceea trebuie să o spun foarte clar: în această criză nu ne mai permitem amatorism, nu ne mai permitem să emitem acte legislative care să nu fie consultate cu cei care trebuie să le pună în practică şi cu cei care trebuie să sufere consecinţele”, a declarat Dominic Fritz.

Ultimele Articole