Donald J. Trump a plătit 750 de dolari impozit pe venit în anul în care a fost fost ales şi tot atât în primul an de mandat şi nu a plătit nimic în zece din cei 15 ani dinainte; dezvăluiri explozive NYT înainte de dezbaterea miliardarului republican cu Biden

0

Cotidianul american a publicat o anchetă jurnalistică, după ce şi-a procurat date fiscale ”cu privire la peste 20 de ani” despre fostul magnat în domeniul imobiliar ”şi sutele de societăţi din grupul său” necotat pe piaţă.

„Donald J. Trump a plătit 750 de dolari impozit pe venit în anul în care a câştigat preşedinţia”, în 2016, şi tot atât ”în primul său an la Casa Albă”, în 2017, scrie ziarul.

”El nu a plătit deloc iimpozit pe venit în zece din cei 15 ani precedenţi, în mare parte pentru că a declarat că a pierdut mai mulţi bani decât a câştigat”, scrie cotidianul american.

Potrivit NYT, Trump a aplicat totodată deduceri pentru reşedinţele sale, avionul său privat şi – în valoare de 70.000  de dolari – pentru cheltuieli cu coaforul înainte de apariţiile sale la televiziune.

”Acestea sunt informaţii false, total inventate”, a răspuns miliardarul republican într-o conferinţă de presă la Casa Albă.

”Am plătit mult şi am plătit multe impozite pe venit la nivel de stat, de asemenea”, a adăugat el, fără să facă alte precizări.

Declaraţiile de impozit ale omului de afaceri newyorkez devenit preşedinte al Americii şi care candidează la propria succesiune se află în centrul unei bătălii judiciare, iar Donald Trump a refuzat mereu să le publice, spre deosebire de toţi predecesorii săi, începând din anii ’70.

Cel care a făcut din averea sa un argument de campanie a alimentat, prin refuzul său, speculaţii cu privire la cât de bogat este, la posibile practici de ”optimizare fiscală” aflate la limita legalului sau cu privire la posibile conflicte de interese.

Subiectul riscă să electrizeze şi mai mult campania în vederea alegerilor prezidenţiale de la 3 noiembrie, cu două zile înaintea primului duel televizat, marţi seara.

Informaţiile NYT arată ”dispreţul total al lui Trump faţă de familiile şi muncitorii americani”, a reacţionat preşedinta democrată a Camerei Reprezentanţilor Nancy Pelosi.

”Preşedintele s-a jucat cu codul impozitelor în avantajul său şi s-a folosit de lupte juridice pentru a întârzia sau a evita să plătească ceea ce trebuie”, a apreciat reprezentantul democrat Richard Neal, care cere neîncetat – dar făr succes – ca declaraţiile de venit ale lui Trump să fie publicate.

Într-un tweet, echipa de campanie a lui Joe Biden s-a mulţumit să amintească suma medie a impozitului federal pe venit plătită de către un student – 7.239 de dolari -, un pompier – 5.283 de dolari – sau un infirmier – 10.216 dolari -, profesii dur afectate de criza sanitară sau de recente incendii uriaşe în Vestul american.

”TEST ANTIDOPAJ”

Un semn al atmosferei de disensiune extremă, Donald Trump l-a suspectat, duminică, foarte puternic pe adversarul său democrat de faptul că ia droguri sau medicamente pentru a-şi ”ameliora performanţele”.

”Voi cere ferm un test antidopaj pentru Joe Biden adormitul înainte sau după dezbatere, marţi seara”, a scris pe Twitter preşedintele american, rămas în urmă în sondaje, dând asigurări că va accepta să se supunăaceloraşi analize.

”Performanţele sale în timpul dezbaterilor au fost mai INEGALE ca niciodată, pentru a spune lucrurile frumos. Numai medicamente au putut să cauzeze aceste diferenţe!!!”, a adăugat el, după care s-a întrebat despre prestaţia ”corectă” a rivalului său în dezbaterea din alegerile primare democrate cu Bernie Sanders.

Întrebat de presă în acest sens, Joe Biden, a refuzat, zâmbind, să facă vreun comentariu cu privire la acest subiect.

Preşedintele în exerciţiu, în vârstă de 74 de ani, denunţă neîncetat o presupusă lipsă de dinamism a rivalului său în vârstă de 77 de ani şi sugerează că fostul vicepreşedinte suferă de o formă de senilitate. Însă, prin tweetul său de duminică, el pare să vrea să se pună la adăpost dinainte în eventualitatea în care Biden face o figură bună marţi.

Democratul, care în numele măsurilorde precauţie sanitară impuse din cauza covid-19 poartă o campanie mai discretă decât cea cu surle şi trâmbiţe a republicanului şi care se expune doar rar în comparaţie cu acesta, se va afla mai mult ca niciodată în lumina proiectoarelor.

APĂRAREA OBAMACARE

Cunoscut prin gafele şi derapajele sale, el a recunoscut că această confruntare televizată va fi ”dificilă”.

”Vor fi în esenţă atacuri personale şi minciuni”, ”este tot ceea ce ştie el să facă”, a declarat Biden, referindu-se la şeful statului american.

Donald Trump intenţionează să vină la dezbatere aureolat, în cadrul bazei sale, de anunţarea sâmbătă a nominalizării lui Amy Coney Barrett, o magistrată cunoscută prin convingerile sale religioase tradiţionaliste, la Curtea Supremă.

El a preconizat din nou, duminică, la postul Fox News, o confirmare ”rapidă” a acestei nominalizări de către Senat, în care tabăra sa republicană este majoritară.

Joe Biden şi-a reiterat apelul către Senat de a ”nu se pronunţa” înainte de alegerile prezidenţiale, conştient de faptul că această nominalizare ar consolida majoritatea conservatoare în această instituţie-cheie care tranşează marile dezbateri de societate.