Două magazine Jumbo din Bucureşti, amendate de ANPC cu peste 100.000 de lei. Aproximativ 10.000 de produse neconforme, retrase de la comercializare – FOTO, VIDEO

 

ANPC a anunţat, joi, că au fost făcute controale în magazinele Jumbo Pallady şi Berceni din Bucureşti. 

 

„Am rugat magazinele Jumbo ca, la intrarea în spaţiul comercial, să deschidă clase de curs pentru învăţarea limbii greceşti. Măcar aşa, consumatorul român poate înţelege etichetele. Şi, dacă tot vorbim despre centre de educare, hai să pregătim părinţii pentru primul ajutor. Există şi produse periculoase pentru cei mici, dar părinţii, odată calificaţi, pot asigura asistenţa. Lăsând gluma la o parte, transmit în limba română, ideea că suntem consumatori europeni, avem drepturi şi nu putem fi trataţi ca cetăţeni de mâna a doua!”, a declarat preşedintele ANPC, Horia Constantinescu. 

 
FOTO: ANPC

 

Echipele de control au descoperit mai multe abateri, printre care: comercializarea unor produse fără marcaje CE şi lipsa unor informaţii de pe etichete, practici comerciale înşelătoare, comercializarea unor jucării fără informaţii în limba română privind avertismentele de siguranţă şi instrucţiunile de utilizare, comercializare unor produse periculoase.

 
FOTO: ANPC

 

De asemenea, comisarii ANPC au stabilit că erau vândute produse cosmetice fără informaţii în limba română privind avertismentele de siguranţă şi instrucţiunile de folosire, produse diverse fără informaţii în limba română pe etichete şi jucării care imită produsele alimentare. 

 

Cele două unităţi au fost sancţionate de comisarii bucureşteni, pentru neregulile depistate, cu 108.500 de lei şi un avertisment. 

 

De asemenea, echipele de control au emis decizii de încetare a practicilor comerciale incorecte şi au oprit definitiv de la comercializare produsele constatate ca fiind neconforme – aproximativ 10.000 de produse, în valoare de peste 170.000 lei – pe durata controlului activitatea celor două magazine fiind suspendată. 

 

Totodată, activitatea celor două magazine a fost suspendată până la remedierea deficienţelor.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed