Agricultura și exporturile trag toată economia în jos

În opinia lui Radu Crăciun, director de cercetare și economist șef al Băncii Comerciale Române (BCR), PIB-ul va crește cu 2,4% – 2,6% în acest an, în condițiile unui an agricol similar celui cel de anul trecut și pe baza exporturilor, care vor continua să performeze decent,  transmite Agerpres.

 

Crăciun a precizat că, la începutul anului, BCR avea „o estimare de creștere economică de 3%. Pe baza datelor bune de la începutul anului ne crescusem estimarea la 3%”.

 

Întrebat despre evoluțiile economice din a doua jumătate a anului, reprezentantul BCR a spus că „un impact important va veni din partea agriculturii, care se pare că are rezultate bune, dar și anul trecut a fost un an cu rezultate bune. Important este ca agricultura să fie măcar la fel de performantă ca anul trecut”.

 

Referitor la acest aspect, fermierii susțin că un an agricol la fel de bun ca cel din 2013 nu ar fi suficient pentru o contribuție pozitivă în PIB, în condițiile în care prețurile producției agricole românești au scăzut cu peste 15%, comparativ cu anul trecut.

 

„Cu ce ne încălzește pe noi o recoltă mai mare, dacă veniturile sunt mai mici? Prețurile de achiziție au scăzut mult față de anul trecut, cu 15-20%, după ce în 2013 față de 2012 scăzuseră cu 50%”, a declarat Laurențiu Baciu, președintele Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli (LAPAR), citat de „Evenimentul zilei”.

 

Pentru ca agricultura rommânească să ajute cât de cât PIB-ul anului 2014, trebuie ca acest an agricol să fie cu cel puțin 15% mai bun decât 2013. Altfel spus, ar trebui să adunăm o recolta mai mare din punct de vedere cantitativ, pentru a compensa scăderile de prețuri. Și datele anunțate de Ministerul Agriculturii nu prezintă în niciun caz o creștere a recoltei de o asemenea anvergură.

 

Cum vor evolua exporturile?

 

Al doilea pilon pe care își bazează Radu Crăciun estimarea de creștere economică a României în 2014 este reprezentat de exporturi. „Ne așteptăm ca exporturile să continue să performeze bine, decent, deși economia din zona euro are probleme. Din fericire, în ultimii ani, antreprenorii români au reușit să se direcționeze și către alte piețe, ceea ce a făcut ca România să reziste mai bine la perioada de recesiune”, a declarat oficialul BCR.

 

Acesta a mai subliniat că „produsele românești pot să beneficieze de perioadele de recesiune din Uniunea Europeană. Exemplul tipic este Dacia. În această perioadă în care oamenii au salarii mai mici sau care stagnează caută lucruri de valoare bună la prețuri mai mici. Și atunci, România poate să furnizeze astfel de produse în care raportul calitate/preț poate fi mai avantajos decât bunurile premium pe care producătorii din vest le realizează”.

 

Probabilitatea ca exporturile autohtone să aibă o creștere susținută în 2014 este foarte redusă, în condițiile în care cei mai mari doi parteneri comerciali la export ai României au reintrat în recesiune în cel de-al doilea trimestru din acest an.

 

Cel mai important partener la export al țării noastre, cel care „înghite” aproximativ o cincime din mărfurile pe care le exportăm, este Germania. În trimestrul al doilea al acestui an, PIB-ul Germaniei a scăzut cu 0,2%, comparativ cu trimestrul anterior.

 

Al doilea partener la export pentru produsele românești este Italia, cu 11,4% din exporturile țării noastre. Și economia italiană a reintrat în recesiune, însă chiar de la începutul anului. În trimestrul al doilea, scăderea trimestrială a PIB s-a cifrat la 0,2%, după o scădere economică de 0,1% înregistrată în primele luni ale anului.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed