Dragnea, foc și pară pe Iohannis. Nu va participa la ceremonia de învestire a noilor miniștri

0

Liviu Dragnea este atât de supărat pe președintele Klaus Iohannis încât nici nu vrea să meargă la învestirea miniștriilor care se vor ocupa de ministerele Dezvoltării, Transporturilor și Fondurilor Europene după ce Sevil Shhaideh, Răzvan Cuc și Rovana Plumb și-au dat demisiile în cadrul ședinței CexN a PSD.

 

 

Cel mai probabil, nici președintele Senatului nu va participa la ceremonia de învestire, Tăriceanu declarându-se public adversarul președintelui Iohannis. Propunerile pentru noile ministere vor fi trimise către Administrația Prezidențială luni, învestirea miniștrilor urmând, cel mai probabil, să aibă loc tot luni în cazul în care șeful statului va fi de acord cu ele.

 

 

În ceea ce privește locurile vacante din Guvern, acestea ar putea fi ocupate, potrivit informațiilor venite pe surse, de Felix Stroe, actual lider al PSD Constanța la Transporturi, la ministerul Dezvoltării ar urma să vină Paul Stănescu, actual șef al organizației PSD Olt, iar la Fonduri Europene, Dragnea nu ar fi de acord cu propunerea premierului, respectiv Marius Nica, ci ar vrea „un profesionist”.