Dragnea: Nu luăm în calcul suspendarea președintelui României, dar nu avem de gând să stăm inactivi

0

„În ceea ce privește suspendarea președintelui, noi tot sperăm că mai există undeva o fărâmă de luciditate ca acest demers (suspendarea premierului Viorica Dăncilă – n.r.) aberant, cel puțin aberant, nu va depăși linia roșie și nu va face ca lucrurile să scape de sub control. Deci nu am discutat, nu luăm în calcul suspendarea președintelui României, dar, așa cum am mai spus, nu avem de gând să stăm inactivi, să nu facem nimic dacă vom vedea că lucrurile merg în direcția care este străvezie, anume de a se prelua într-un mod nelegitim guvernarea atunci vom utiliza toate mijloacele legale, constituționale, publice, sociale pentru ca votul cetățenilor din decembrie 2016, un vot legitim, să fie respectat”, a declarat Liviu Dragnea.

 

 

Șeful PSD a afirmat, de asemenea, că nu este exclus să se organizeze un miting de susținere a premierului Viorica Dăncilă.

 

„Dacă va fi cazul, îl vom face, dar asta ține în continuare de evoluția acestei situații”, a precizat acesta.

 

 

Totodată, pentru a spulbera zvonurile legate de neînțelegeri în interiorul coaliției de guvernare, Dragnea a declarat că Executivul condus de Viorica Dăncilă are susținerea partenerilor de la ALDE.

 

„Colegii noștri susțin în continuare Guvernul. Nu există niciun fel de intenție din partea doamnei prim-ministru sau din partea PSD, am observat și la colegii de la ALDE și la domnul președinte Tăriceanu, vreo ezitare în ceea ce privește continuarea guvernării. Avem o majoritate stabilă și încă sperăm că mai există undeva, bine ascunsă, dar mai există o formă de luciditate, responsabilitate și înțelepciune ca acest demers să nu intre într-o zonă care să scape de sub control și România să rămână într-o zonă de stabilitate, care ajută pe toată lumea, inclusiv pe noi, inclusiv pe partenerii noștri strategici”, a spus Dragnea.