Dragnea, un nou atac la adresa lui Ciolacu! Cum îl ironizează pe șeful interimar al PSD

0

Fostul lider al PSD, Liviu Dragnea, s-a declarat convins, într-un interviu din spatele gratiilor pentru Realitatea PLUS, că va fi folosit în următoarele campanii electorale, adăugând că social-democrații „tranșează” problemele interne prin amânarea Congresului pentru alegerea conducerii. „La un moment dat, Marcel Ciolacu a spus că s-au maturizat politic. Se vede chestia asta”, a punctat Dragnea.

„Clar ca o sa fiu folosit in campanie. E străvezie strategia. E limpede. Nu s-a mai operat de mult în dosarul asta. Chiar i-am spus Irinei la un moment dat, dar si Flaviei, că undeva în această vară o să iasă pe piata cu ceva, din dosarul asta. Nu au ce să spună. Le va fi foarte greu.

Dacă la PSD lucrurile o să rămână la fel, nu o să aibă probleme. Dacă vor continua să se omoare între ei.. Știți cum rezolvă ei problema asta ca să nu mai aibă dispute: amână Congresul.

Amână Congresul și le tranșează după alegerile parlamentare. Dacă trebuiau să facă un Congres imediat după prezidențiale, cu interimat, acuma dacă ai stat după situația asta cu pandemia, un Congres acum, iar cu scandal intern, iar cu toată presa care îți creează subiecte, și foarte bine că le creează, că d-aia e presă, și aștia, în continuare, să facă tot felul de giumbușlucuri, sigur că le dai totul pe tavă. Dar sunt maturi. Au zis la un moment dat că sunt maturi, cum a spus Marcel Cioalcu – că s-au maturizat politic. Se vede chestia asta.”, a declarat Dragnea.

Fostul șeful PSD Liviu Dragnea a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție la trei ani și jumătate de închisoare în procesul privind angajările fictive de la Direcția pentru Protecția Copilului Teleorman.