Dragoș, fiul lui Ion Dolănescu: ”Tata a lăsat o avere de un milion de euro. Maria Ciobanu dublu. Nu era petrecăreață ca tata!”

Maria Ciobanu nu a fost niciodată căsătorită cu Ion Dolănescu însă au format unul dintre cele mai populare cupluri din România. La sfârșitul anilor ’70 oriunde soliștii ajungeau se strângeau admiratori cu miile.

Prezența fiecaruia la nunți și evenimente de familie costa, la vremea respectivă, o adevărată avere, cele două vedete ale muzicii populare fiind curtate cu sume considerabile, de zeci de mii de lei. Gaj-uri imcomparabil de mari în comparație tariful artiștilor în vogă astăzi.

Dragoș Dolănescu, fiul cel mic al lui Ion Dolănescu, s-a întâlnit ani buni prin tribunal cu Ionuț Dolănescu, fratele său, pentru împărțirea bunurilor rămase de la Ion Dolănescu. La 13 ani de la moartea marelui cântăreț, Dragoș a vorbit pentru ego.ro despre averea celui mai popular solist al muzicii populare românești dar și a Mariei Ciobanu.

Dragoș, fiul lui Ion Dolănescu: ”Tata a lăsat o avere de un milion de euro

”Maria Ciobanu a câștigat mai mult de două milioane de euro, pentru că nu era petrecăreață ca tata, să dea banii pe mâncare și pe băutură pentru sutele de invitați. Tata a lăsat în urmă o avere de un milion de euro, dar a avut mult mai mult. El a cheltuit foarte mulți bani pe chefuri, la el în casă venea lumea zilnic, nu conta că era luni sau duminică, el era ospitalier”, spune Dragoș Dolănescu, care crede că, spre deosebire de Ion Dolănescu, Maria Ciobanu își va împărți în mod egal averea între copii.

”Cred că Maria Ciobanu va împărți în mod egal și drepturile ei de autor. Așa era corect și la mine și la Ionuț, adică 50% la fiecare, dar el a luat tot de la tata, nu știu cum și de ce și dacă așa e corect. La urma-urmei, cred că nici nu trebuia să ne luptăm pentru drepturile de autor ale lui Ion Dolănescu, melodiile lui, compuse de el, 1.000 la număr, îi aparțin poporului român, a iubit această țară”.

Ionuț și Dragoș Dolănescu

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed