Drama moştenirii Agnelli. Şeful Ferrari luptă în justiţie cu mama sa

Cazul este legat de averea lui Gianni Agnelli, celebrul şef al Fiat, care a fost un simbol al boom-ului economic postbelic din Italia şi care a murit în urmă cu două decenii.

Fiica lui Agnelli, Margherita, care a moştenit 1,2 miliarde de euro se luptă în instanţă cu trei dintre cei opt copii ai ei, inclusiv cu cel mai mare, John Elkann, preşedintele Ferrari şi al producătorului de automobile Stellantis.

În disputa care a dezbinat una dintre familiile de elită ale Italiei, Margherita se luptă pentru a anula înţelegerile pe care le-a semnat după moartea tatălui său, astfel încât să poată beneficia de moştenire şi cei cinci copii ai săi dintr-o a doua căsătorie, spun surse apropiate acesteia.

În cazul în care tribunalul din Torino va decide în favoarea ei, Margherita, care are 67 de ani şi este singurul copil supravieţuitor al lui Gianni Agnelli, ar putea revendica jumătate din averea mamei sale decedate şi o parte din afacerea familiei Elkann.

„PACTELE DE LA GENEVA”, ÎN CENTRUL DISPUTEI

Disputa îşi are originile într-un acord de moştenire cunoscut sub numele de „Pactele de la Geneva”, pe care Margherita, artistă şi filantroapă, le-a semnat în 2004, după moartea tatălui său în anul precedent, şi care au fost convenite atunci când Fiat era în pragul falimentului.

Conform primului acord, Margherita a primit proprietăţi, opere de artă şi alte active lichide din averea lui Gianni Agnelli şi a renunţat la orice influenţă viitoare în compania Dicembre, o parte esenţială a structurii de proprietate a Exor, holdingul familiei Agnelli.

Înţelegerile au cimentat poziţia lui John Elkann ca succesor ales al lui Gianni Agnelli şi au scos-o efectiv din ecuaţie pe mama sa, Margherita. John Elkann, în vârstă de 47 de ani, conduce acum Exor, care deţine acţiuni în diverse afaceri şi mărci prestigioase, inclusiv ziare naţionale şi clubul de fotbal Juventus.

Al doilea pact acoperea ce se va întâmpla cu averea mamei Margheritei, Marella, care a murit mult mai târziu, în 2019, la vârsta de 91 de ani. Marella a transmis participaţia sa din Dicembre către trei dintre nepoţii săi – John, fratele său Lapo şi sora lor Ginevra, copiii din prima căsătorie a Margheritei cu jurnalistul Alain Elkann.

Margherita doreşte acum ca aceste înţelegeri să fie anulate pentru a le putea oferi şi copiilor ei cu cel de-al doilea soţ, Serge De Pahlen, fost director al Fiat, o parte din averea bunicii lor. Margherita susţine, de asemenea, că o avere nedeclarată aparţinând tatălui ei a fost descoperită după moartea acestuia şi că are dreptul la o parte din aceasta, alături de alţi membri ai familiei.

ELVEŢIA SAU ITALIA?

Moartea Marellei, soţia lui Gianni Agnelli şi mama Margheritei, a provocat cererea legală care se află în centrul cazului deschis în urmă cu trei ani la Torino, acolo unde se află sediul Fiat şi baza tradiţională a clanului Agnelli.

Este cea mai recentă dintr-o serie de bătălii în instanţă privind moştenirea, repartizate între Elveţia şi Italia în ultimii 15 ani.

Avocaţii Margheritei din Torino susţin că „pactele de la Geneva” ar trebui să fie declarate nule şi neavenite, deoarece au fost semnate pe baza faptului că reşedinţa Marellei se afla în Elveţia, lucru pe care ei îl contestă. În plus, legea italiană interzice astfel de pacte succesorale.

Documentele depuse de avocaţii Margheritei la tribunalul din Torino, care au fost analizate de Reuters şi care includ rapoarte ale unor anchetatori privaţi, susţin că, din 2003 până în 2019, Marella nu a petrecut niciodată mai mult de patru luni pe an în Elveţia şi nu ar fi trebuit să se califice drept rezident elveţian.

Surse apropiate taberei Elkann susţin că atât autorităţile elveţiene, cât şi cele italiene au confirmat statutul de rezident elveţian al Marellei Agnelli atunci când aceasta a murit, în 2019, dar şi în 2004, când a fost semnat acordul de moştenire. Sursa din partea Margheritei contestă această interpretare.

O FAMILIE MARE, PE MĂSURA HOLDINGULUI

În urma decesului Marellei, John Elkann deţine o cotă de 60% din holdingul Dicembre, în timp ce fratele său Lapo şi sora Ginevra au fiecare câte 20%.

Dicembre se află în centrul unei reţele de companii ce acoperă vastele investiţii ale familiei Agnelli. Este cel mai mare acţionar, cu o participaţie de 38%, în Giovanni Agnelli BV, care grupează aproximativ 100 de acţionari reprezentând circa 200 de descendenţi în viaţă ai fondatorului iniţial al Fiat, Giovanni Agnelli.

La rândul său, Giovanni Agnelli BV deţine o participaţie de control de 53% în Exor, companie listată la bursă, care deţine participaţii la Stellantis, Ferrari şi Juventus.

Sursele apropiate de Elkanns susţin că nu există nicio soluţie legală care să poată anula transferul acţiunilor de la Dicembre către Elkanns. Pretenţiile Margheritei urmăresc obţinerea unor avantaje financiare suplimentare nejustificate, spun acestea.

Un verdict ar urma să fie dat la Torino înainte de vacanţa de vară, dar s-ar putea să nu pună capăt unei aventuri care a lăsat-o pe Margherita certată cu primii trei copii ai săi. Judecătorii italieni au opţiunea de a suspenda judecata până când o instanţă elveţiană se va pronunţa într-un caz paralel privind legalitatea pactelor de la Geneva. 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed