Drulă: Petrecerea pe pastile a PNL şi PSD se va termina într-un singur fel, previzibil: la spitalul FMI, cu România pe aparate

„5 miliarde de lei s-a împrumutat România ieri prin titluri de stat. 5 miliarde de lei într-o singură zi. Şi nu e niciun semn că iresponsabilii de la guvernare s-ar opri. În propunerea de rectificare publicată ieri vedem cum la Ministerul Energiei s-au cerut 30 de miliarde de lei (2,2% PIB) pentru acoperirea compensării facturilor la energie, dar s-au dat doar 2,5 mld de lei. Pentru PNDL3 (Saligny), din cele 65 de miliarde de lei ale măreţului program, nu s-a alocat mai nimic. La Min. Dezvoltării abia au primit la rectificare 0,7 mld lei. Pentru că n-au de unde, e o minciună ca toate promisiunile lor”, afirmă Drulă, marţi, într-o postare pe Facebook.

El susţine că „deocamdată dimensiunea dezastrului e acoperită prin măsluirea cifrelor şi prin datorii şi arierate”.

„Nu va mai dura mult însă şi de asta se invită unii pe alţii să guverneze de la anul. Soluţia? Soluţia e responsabilitate fiscală. Reducerea cheltuielilor statului, restructurare, eficientizare. Cuvinte străine partidelor fabrici-de-pile. Petrecerea pe pastile a PNL şi PSD se va termina într-un singur fel, previzibil: la spitalul FMI, cu România pe aparate”, conchide el.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed