Dumitru: În sistemul public de pensii, avem un dezechilibru foarte puternic

‘Dacă ne uităm pe nivele de venit, chiar după această reducere a CAS (de 5 puncte procentuale din 2014 – n.r.), pe zona de venituri relativ mici, până la 70%-80% din venitul mediu, România are încă cea mai mare povară fiscal pe muncă din Europa Centrală şi de Est şi una dintre cele mai mari la nivel european. (…) Problema principală pentru care nu putem reduce foarte mult povara pe muncă şi care ţine iar de reforme structurale este rata de suport, respectiv numărul de contribuabili la cel de beneficiari în sistemul public de pensii, fiind a doua cea mai nefavorabilă din Europa. Noi avem o povară fiscală pe muncă mare pentru că avem deja un dezechilibru fizic foarte puternic între numărul de contribuabili şi numărul de beneficiari’, a explicat miercuri Dumitru în cadrul unei conferinţe de specialitate.

În plus, el a vorbit şi despre impactul pe care reducerea CAS l-a avut asupra încasărilor şi a menţionat că la fondul de pensii impactul a fost exact cel estimat iniţial. ‘S-a spus recent că reducerea de CAS nu a produs impactul negativ estimat asupra veniturilor bugetare. Complet fals! Pentru că CAS-urile sunt de trei feluri: contribuţii la pensii, la sănătate şi la şomaj. Dacă ne uităm strict la contribuţiile la pensii, unde s-au redus cu cinci puncte procentuale, acolo este exact impactul calculat’, a subliniat preşedintele Consiliului Fiscal.

Dumitru a atras atenţia şi cu privire la nivelul la care a ajuns deficitul bugetului de pensii. ‘Dacă ne uităm pe deficitul bugetului de pensii, strict venituri minus cheltuieli în sectorul de pensii, şi extrapolăm evoluţia din primele opt luni pe tot anul, ajungem la un deficit de 20 de miliarde de lei, care înseamnă aproape 2,8% din PIB. Asta este o problemă foarte serioasă, pe care trebuie să o discutăm, să vedem cum rezolvăm dezechilibrul între contribuabili şi beneficiari’, a spus Ionuţ Dumitru.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed