După 19 ani de negocieri, Rusia a devenit membru OMC

Intrarea în OMC reprezintă un punct important din programul lui Putin, care doreşte o creştere medie anuală de 6% şi să aducă Rusia pe locul cinci între economiile lumii, ierarhie calculată după criteriul puterii de cumpărare. El vrea de asemenea ca Rusia, împreună cu celelalte economii emergente, să aibă un rol mai pregnant în economia globală, spunînd că ţările bogate au eşuat în încercarea de a depăşi criza financiară.

 

Pentru Moscova statutul de membru cu drepturi depline al OMC înseamnă avantaje importante pentru accelerarea dezvoltării economiei ce produce în prezent 1.900 de miliarde de dolari pe an. Pînă acum 20 de state au în vigoare peste 70 de măsuri protecţioniste, inclusiv de natură prohibitivă pentru importul de mărfuri ruseşti. Aceasta se referă între altele la ţările UE, cărora le revine circa o jumătate din exportul rusesc.

 

La fel de important este faptul că Moscova va căpăta posibilitatea de a participa la formarea regulilor comerţului internaţional, relevă economistul Viktor Supian: „Într-o perspectivă de lungă durată, Rusia evident va avea de câştigat. Exportatorii ruşi vor beneficia de avantaje evidente. Este vorba de metalurgie, producătorii de aluminiu şi alte metale. În aceste ramuri, Rusia are un avantaj competitiv semnificativ”.

 

Pentru a calcula efectele acceptării Rusiei în OMC, tentaţia este de a compara cu mementul aderării Chinei din 2001, care s-a soldat cu o apreciere semnificativă a comerţului global şi o creştere susţinută a exporturilor chineze. Însă cele două economii emergente sunt foarte diferite. Rusia nu este atât de interesantă precum China în susţinerea exporturilor. În schimb doreşte să impulsioneze consumul intern, creşterea veniturilor şi o competitivitate mai mare a propriei industrii prelucrătoare. Rusia are deja un foarte mate mare excedent a balanţei comerciale, aproximativ 115 miliarde de dolari, surplus generat în cea mai mare parte de exporturile de gaye naturale şi petrol.

 

Pe termen lung, Rusia va câştiga 11% anual din PIB (162 miliarde dolari) datorită creşterii comerţului, conform analizei făcute de Banca Mondială în luna martie. Surplusul de PIB echivalează cu o creştere de 7% a veniturilor anuale ale unei gospodării medii. Aceasta este o veste bună pentru exportatorii din alte ţări, care pot să-ăi vândă produsele pe piaţa rusă la preţuri mai mici şi unor consumatori cu venituri mai mari.

 

Economia americană va beneficia semnificativ de pe urma aderării Rusiei la OMC, după ce anul trecut a exportat bunuri de 8,3 miliarde de dolari în Rusia. Exportul de servicii, precum cele financiare, turismul şi asigurarea sănătăţii au adus aproximativ 11 miliarde de dolari companiilor americane în 2011. Conform raportului întocmit de Peterson Institute for International Economics, această sumă se poate dubla în următorii cinci ani. Creşterile cele mai importante vor fi înregistrate de către fermierii americani şi de producătorii de înaltă tehnologie, precum Tyson Foods, Boeing şi General Electric.

 

Îmbunătăţirea relaţiilor comericale ruso-americane depinde în principal de amendamentul Jackson-Vanik, datând de de pe vremea războiului rece şi care impune tarife mari pentru importurile provenite din Rusia. Acest lucru se va întâmpla cel mai probabil după alegerile din SUA din noiembrie.

 

Cu toate acestea, aderarea Rusia la OMC va avea şi consecinţe negative pentru economia rusească. Între altele vor fi anulate taxele vamale la import. În procesul tratativelor, Rusia a reuşit să obţină condiţii principiale pentru sprijinirea mărfurilor şi producătorilor ruşi. Între altele, Moscova a obţinut posibilitatea de a acorda sprijin de stat agriculturii. În ceea ce priveşte reducerea taxelor, acest proces va decurge în etape, timp de câţiva ani. Un avantaj evident vor obţine consumatorii, în schimb în ceea ce îi priveşte pe producători, situaţia este ceva mai complicată.

 

Dar, în general, noile condiţii din cadrul OMC vor avea un efect benefic asupra economiei ruseşti, este convins Viktor Supian. „Întreprinderile noastre se vor cufunda într-un mediu internaţional competitiv. Nu este un secret faptul că dacă întreprinderile sunt protejate de concurenţii externi, ele nu au stimulente deosebite pentru a se dezvolta, pentru a îmbunătăţii calitatea produselor lor şi a lupta pentru consumatori. Acum, apar asemenea condiţii şi acest lucru este folositor pentru multe companii ruseşti. Ele vor începe să modernizeze mai activ producţia lor”.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed