Dwayne Johnson, starul de fier al Hollywood-ului, infectat cu coronavirus

0

Actorul care s-a luptat cu pericolul în fel și chip, în mari producții cinematografice, dar și în ring (a fost unul dintre cei mai buni wrestleri din lume, de 10 ori campion mondial),”The Rock”, așa cum este supranumit, a povestit pe Instagram că și-ar fi dorit să se infecteze numai el, nu și copiii și soția sa.

Actorul a menționat că lupta cu coronavirusul este ”diferită” de momentele când mânânci bătaie în ring. Cele dpuă fetițe ale lui The Rock (în vârstă de 2, respective 4 ani) au avut simptome ușoare, spre deosebire de soția sa, Lauren Hashian care s-a luptat mai mult cu virusul. Dwayne Johnson mai are o fiică mai mare, de 19 ani, dintr-o primă căsătorie cu Dany Garcia.

”Țin să vă vorbesc despre lucrurile prin care am trecut din ultimii doi ani și jumătate până acum trei săptămâni. Iată care sunt noutățile: soția mea Lauren, eu, precum și cele două fetițe ale mele, cu toții am fost testați pozitiv la coronavirus și vă pot spune că acesta a fost unul dintre cele mai provocatoare și dificile situații pe care am fost nevoit să le îndur, atât ca individ cât și alături de familia mea. Și am trecut până acum prin destule”, i-a băgat în sperieți Dwaine Johnson pe cei ce-l admiră ca model de forță a naturii.

Actorul este unul dintre cei mai bine plătiți din lume, capitalul său de imagine fiind unul colosal, în special în rândul celor mici. Asta datorită unor producții fantastice precum: ”The Scorpion King”, ”The Mummy Return”, ”Journey 2: The Misterios Island” ori seria de success ”Fas t& Furious”