E-mailurile cancelarului german Olaf Scholz cercetate de poliţie

Anchetatorii au examinat în martie e-mailurile începând cu 1 ianuarie 2015, când Olaf Scholz era primar al Hamburgului (nord), funcţie pe care a păstrat-o până la numirea sa în 2018 ca ministru de Finanţe în fostul guvern, condus de cancelarul Angela Merkel.

Scandalul CumEx, o fraudă dezvăluită pentru prima dată în 2017, se referă la o schemă ingenioasă de optimizare fiscală pusă în aplicare de bănci şi care permite investitorilor străini să-şi reducă impozitele pe dividende.

Zeci de persoane au fost puse sub acuzare în acest caz în Germania, printre care bancheri, comercianţi, avocaţi şi consilieri financiari. Un total de zece ţări sunt vizate.

Printre băncile incriminate s-a numărat şi Warburg din Hamburg, care ar fi trebuit să ramburseze 47 de milioane de euro oraşului-port german, dar municipalitatea renunţase la aceasta în 2016.

Anchetatorii încearcă să afle dacă liderii politici – şi printre ei şi Olaf Scholz, primar a oraşului – a făcut presiuni asupra autorităţilor fiscale municipale pentru a opri colectarea acestor taxe. Olaf Scholz urmează să fie interogat din nou vineri, la Hamburg, de o comisie parlamentară, cu privire la rolul său în acest caz.

Purtătorul de cuvânt al său, Steffen Hebestreit, a declarat pentru Hamburger Abendblatt că Scholz nu a fost la curent cu ancheta referitoare la corespondenţa sa electronică şi că „nu există nimic altceva de ascuns”.

Decizia de a renunţa la rambursarea sumelor datorate de banca Warburg ar fi fost luată la scurt timp după o discuţie a primarului de atunci, Olaf Scholz, cu Christian Olearius, pe atunci şef al băncii, potrivit presei germane.

Olaf Scholz neagă însă că a făcut presiuni asupra autorităţilor fiscale ale oraşului Hamburg să renunţe la colectarea acestor taxe.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed