O persoană juridică, Roxana Gabriela Mărișoiu, și operatorul hotelului Angelo Airporthotel din Otopeni, compania Comtel Focus, au reușit să suspende, în instanță, construcția căii ferate Gara de Nord – aeroportul Otopeni, conform unei decizii dată vineri, 11 octombrie, de către Curtea de Apel București. Instanța nu a aprobat procedura de expropiere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropiere aflat pe amplasamentul ”lucrării de utilitate publică de interes naţional”. Informația privind suspendarea investiției de la Otopeni a fost dată în premieră de către Money.ro.
Roxana Mărișoiu și Comtel Focus au dat în judecată Guvernul României, Ministerul Transporturilor și CFR, alături de alte companii, asociații și persoane fizice, printre care și Fundația Ion Țiriac, cea care administrează patinoarul construit de Ion Țiriac la Otopeni. Numai că instanța a acceptat doar cererile Roxanei Mărișoiu și Comtel Focus. ”Admite cererea de suspendare formulată de reclamantele Mărişoiu Roxana Gabriela şi Societatea COMTEL FOCUS SA. Suspendă executarea Hotărârii nr. 558/2009 privind aprobarea amplasamentului şi a declanşării procedurii de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere aflat pe amplasamentul lucrării de utilitate publică de interes naţional „Modernizarea liniei de cale ferată Bucureşti Nord – Aeroport Internaţional Henri Coandă Bucureşti – Faza I: Racord c.f. la Terminalul T1, Aeroport Internaţional Henri Coandă Bucureşti”, de pe raza unităţii administrativ-teritoriale Otopeni, judeţul Ilfov, adoptată de pârâtul Guvernul României, până la pronunţarea instanţei de fond. Respinge ca neîntemeiată cererea de suspendare formulată de reclamanţii AIRPORT RETAIL PARK OTOPENI SRL, DONGO BV REAL ESTATE SRL, DANERIDGE ROMÂNIA SRL, ART PACK SRL, CENTRAL ICE RINK SRL, FUNDAŢIA ŢIRIAC şi MARIANA IANCU Executorie de drept, conform art. 14 alin.4 din Legea nr. 554/2004. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare, cererea de declarare a căii de atac urmând a fi depusă la Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal. Pronunţată astăzi, 11.10.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei. Document: Hotarâre 572/2019 11.10.2019”, se arată în minuta Curții de Apel.
Practic se suspendă construcția unui tronson de aproape 3 kilometri care se desprinde din magistrala București-Urziceni, și care urmează să străbată pe piloni Drumul Odăii, să traverseze DN1 și să intre în aeroport la terminaul Plecări. De-a lungul Drumul Odăii se află mai multe imobile, inclusiv patinoarul lui Ion Țiriac. Acesta a declarat recent că va fi nevoit să demoleze construcția, în care a investit 3 milioane de euro, pentru că nu poate să funcționeze la doi pași de calea ferată.