E.ON Energie România construieşte peste 150 de centrale electrice fotovoltaice pentru mai multe companii, în mai multe judeţe ale ţării

”E.ON Energie România a încheiat, din 2018 şi până în prezent, la nivel naţional parteneriate pentru realizarea şi predarea la cheie a mai mult de 200 de centrale electrice fotovoltaice, pentru tot atâtea companii, valoarea totală a proiectelor însumând peste 40 de milioane de euro”, a informat compania.

Construcţia sistemelelor electrice fotovoltaice presupune instalarea în locaţiile partenerilor, situate în 35 de judeţe, a 110.000 de module fotovoltaice pe o suprafaţă de 165.000 mp, echivalentul a 23 de stadioane de mărimea Arenei Naţionale.

Odată ce vor fi finalizate, capacitatea totală de generare a centralelor va ajunge la 40.000 MWh pe an. De exemplu, această cantitate ar fi suficientă pentru a asigura energie electrică pentru circa 22.000 de locuinţe. Totodată, emisiile de dioxid de carbon vor fi reduse cu circa 10.000 de tone pe an.

“Ne-am asumat rolul de a fi o companie lider în tranziţia energetică, cu obiectivul de a-i sprijini pe clienţii noştri să devină sustenabili şi astfel de a contribui împreună la protejarea mediului şi la un viitor mai verde. Oferim soluţii la cheie, bazate pe tehnologii de ultimă generaţie şi adaptate special nevoilor specifice ale fiecărui client. Beneficiile pentru partenerii noştri sunt certe: creşterea eficienţei economice prin reducerea costurilor cu energia electrică, un control mai bun al acestor costuri prin obţinerea unui anumit grad de independenţă energetică şi îndeplinirea propriilor obiective de mediu”, declară Claudia Griech , director general al E.ON Energie România .

Dintre cele peste 200 de proiecte, 55 au fost finalizate şi au însemnat montarea a 40.000 de panouri fotovoltaice pentru 41 de companii. Puterea nominală a centralelor fotovoltaice este între 60 – 1.600 kWp şi asigură clienţilor E.ON, printre care TeraPlast (BN), Dedeman (BC), Agricola Internaţional (BC), Wetterbest (PH), Sitemani (SB), Don Pedro (VL), Moara Cibin (SB), o reducere a consumului din reţea între 10-30%.

În prezent, E.ON Energie România are în desfăşurare peste 150 de proiecte similare care includ montarea a 70.000 de panouri solare pe o suprafaţă de peste 100.000 de metri pătraţi pentru noi companii partenere printre care Agroterm (Ilfov), Complexul Hotelier Ialomiţa (Ialomiţa), Parc Tehnologic şi Industrial Giurgiu Nord (Giurgiu) Cramele Recaş (Timişoara), Samus Tec (Cluj), Metalcos (Hunedoara), Esentze (Argeş), Mineral Quantum (Harghita), Silvania International (Bistriţa-Năsăud).

Soluţiile oferite de E.ON companiilor pentru generarea de energie fotovoltaică au ca parte integrantă serviciul de audit energetic, care reprezintă primul pas pentru adoptarea unei soluţii personalizate de eficientizare a consumului energetic, şi serviciul de management energetic care oferă clienţilor posibilitatea monitorizării în timp real a valorilor tuturor consumatorilor de energie existenţi în reţea şi reprezintă baza pentru elaborarea Programului de îmbunătăţire a eficienţei energetice.

Durata de viaţă a unei centrale fotovoltaice este de 25 de ani, iar perioada de recuperare a investiţiei este de 4-7 ani. Construcţia unei centrale fotovoltaice durează între 7-9 luni, în funcţie de complexitatea proiectului, iar echipamentele şi tehnologiile utilizate de E.ON sunt printre cele mai performante din industria de profil.

E.ON Energie România, membră a Grupului german E.ON, este furnizor integrat de gaze naturale, electricitate şi soluţii energetice având un portofoliu variat format din circa 3,3 milioane de clienţi, atât rezidenţiali, cât şi companii şi municipalităţi. Grupul E.ON este unul dintre liderii pieţei de energie, având în România o prezenţă consolidată de-a lungul a 16 ani. De la intrarea pe piaţa din România, E.ON a investit circa 1,8 miliarde de euro, în principal în modernizarea reţelelor. Totodată, valoarea contribuţiilor virate la bugetul de stat şi bugetele locale se ridică la 2,5 miliarde de euro.


 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed