Economia în 2010 – Stăncescu, Riff Holding: Creşte numărul insolvenţelor în T1, şomaj de peste 10%, primele semne de revenire în T3 (VIDEO)

Instituţiile internaţionale se întrec în lansarea de semnale pozitive legate de economia României în 2010. Unele estimează o creştere de 0,2-0,5%. Oamenii de afaceri sunt mult mai rezervaţi.

„În primul rand este foarte important cum se va negocia cu FMI în primul trimestru din 2010. Că vom începe să creştem în T1 sau T2, T3, T4, anul viitor e greu de precizat. Personal nu mă aştept la lucruri fenomenale şi la minuni sa se întâmple până în trimestrul 3 al anului 2010”, este de părere preşedintele grupului Riff Holding, Marius Stăncescu.

Preşedintele Riff Holding spune că există semnale bune în ceea ce priveşte interesul investitorilor străini de a aduce bani în România, dar că autorităţile ar trebui să dea dovadă de mai multă flexibilitate. O rată a şomajului care va depăşi 10%, alimentată de concedierile din mediul public, dar si de concedierile care vor continua în mediul privat si un nivel al leului mentinut în limitele actuale întregesc tabloul conturat de Marius Stăncescu pentru 2010.

România în 2010 este încă dependentă de investiţiile străine din toate punctele de vedere din toate punctele de vedere. Şi pentru a menţine stabilitatea unui curs valutar şi pentru a crea imaginea unui stat cu o economie stabilă, pentru a ieşi dintr-un top 10 care nu ne face deloc cinste în ce priveşte riscul de investiţii„, spune Marius Stăncescu.

Preşedintele Riff Holding consideră că actorii pieţei de consultanţă trebuie să pună umărul la actul guvernării. Mai ales că din aprilie, anul acesta, Guvernul a renunţat la consultarea firmelor private. Deocamdată, privirile investitorilor sunt spre mediul politic, de unde aşteaptă semnale de conturare a unui puternic program anticriză.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed