Economişti: Economia Indiei se va contracta în actualul trimestru, din cauza Covid-19, dar îşi va reveni în următorul

0
7
Economişti: Economia Indiei se va contracta în actualul trimestru, din cauza Covid-19, dar îşi va reveni în următorul

Marţi, India a raportat alte 323.144 de cazuri de Covid-19, ceea ce a dus numărul total al infecţiilor produse în ţară la peste 17,6 milioane. Acest lucru vine după ce ţara a raportat cazuri zilnice record timp de cinci zile consecutive.

Sonal Varma, economist-şef al Nomura în India, a declarat că ţara ”va consemna în mod clar un impact asupra creşterii” în primul trimestru.

Anul fiscal al Indiei începe în aprilie şi se încheie în martie anul următor. Varma anticipează că Produsul Intern Brut se va contracta cu circa 1,5% în trimestrul actual, care se încheie în iunie.

Varma a adăugat că există un  ”risc negativ” pentru această estimare. În timp ce în ţară au fost aplicate noi restricţii şi măsuri de carantină, numărul cazurilor rămâne ridicat şi sun aşteptate mai multe restricţii, a declarat Varma marţi, la emisiunea pentru ”Street Signs Asia” a CNBC.

”Acest lucru va avea cu siguranţă un impact asupra activităţilor economice în aprilie şi, de asemenea, în mai. Există un risc negativ pentru această estimare, având în vedere restricţiile extinse pe care le vedem în statele indiene, dar credem în continuare că va fi o creştere de două cifre pentru India. Comparativ cu primul trimestru fiscal din 2020, economia ar putea creşte cu peste 25%”, a spus ea.

Acest lucru se datorează faptului că PIB-ul Indiei s-a contractat cu aproape 24% în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Radhika Rao, economist la DBS, aşteaptă, la rândul său, o contracţie faţă de trimestrul trecut, dar şi cifre ”destul de dinamice” comparativ cu anul trecut. Ea a spus că există ”efecte de bază semnificative” şi că va exista ”o creştere naturală între 20% şi 23%” în trimestrul care se încheie în iunie.