Electrica Furnizare instalează aproape 10.000 de module fotovoltaice pentru Romaqua Group Borsec

”Compania Electrica Furnizare continuă parteneriatul demarat în anul 2021 cu Fabrica de bere Albacher, aparţinând Romaqua Group Borsec, şi anunţă construcţia la cheie a unei noi centrale fotovoltaice cu o putere instalată de 4.6 MWp, pe terenurile din imediata vecinătate a Fabricii de bere Albacher de la Sebeş”, anunţă Electrica Furnizare.

A doua etapă a proiectului derulată în judeţul Alba presupune instalarea unei centrale electrice fotovoltaice cu o producţie medie anuală de energie electrică estimată la 5.976 MWh/an. Investiţia va contribui la reducerea emisiilor de CO 2 cu aproximativ 1871 de tone pe an.

„Parteneriatul dintre companiile Romaqua Group Borsec şi Electrica Furnizare se consolidează prin semnarea unui nou contract privind construirea unei centrale electrice fotovoltaice. Proiectul este unul de tip EPC (Engineering, procurement and construction) şi presupune atât generarea de energie electrică on-site cât şi off-site, surplusul de energie electrică rezultat fiind injectat în SEN. Astfel, după finalizarea şi integrarea celui de-al doilea proiect, partenerul Romaqua Group Borsec va avea o putere instalată totală de 5.42MWp, care va genera o cantitate de energie electrică de până la 7.085 MWh/an, reducând astfel costurile cu energia electrică şi contribuind la atingerea obiectivelor de reducere a emisiilor de carbon”, a declarat Iulian Matei, directorul Departamentului Clienţi Cheie Electrica Furnizare.

Parteneriatul cu Romaqua Group Borsec presupune furnizarea de energie electrică certificată 100% din surse regenerabile pentru cele 7 fabrici aflate în localităţile Borsec, Bucureşti, Buşteni, Sebeş şi Stânceni.

A doua etapă a proiectului derulat în parteneriat cu Romaqua va fi finalizată până la sfârşitul anului 2022.

„Investiţiile directe şi indirecte realizate de Grupul Romaqua în ceea ce priveşte protecţia mediului sunt concretizate în tehnologii care conduc la economii de combustibil şi energie, reducerea noxelor, deşeurilor, în proiecte de mediu, protejarea rezervaţiilor naturale sau în procesul de recuperare şi valorificare a deşeurilor rezultate în urma producţiei. În aceeaşi direcţie se înscrie şi cea de-a doua etapă a proiectului demarat în parteneriat cu Electrica Furnizare, care va contribui la reducerea emisiilor de CO 2 cu peste 1.870 de tone pe an“, a declarat Radu Lăzăroiu, director general Romaqua Group.

Prima etapă a proiectului a constat în instalarea unei centrale electrice fotovoltaice cu o putere instalată de 818,8 kWp şi o producţie medie anuală de energie electrică estimată la 1.108 MWh, investiţie ce contribuie la reducerea emisiilor de CO 2 cu aproximativ 348 de tone pe an.

Electrica Furnizare oferă consultanţă la nivel naţional şi propune soluţii personalizate pentru toate segmentele de clienţi şi tipurile de industrie. Compania are în implementare o serie de proiecte care presupun livrarea de soluţii la cheie pentru producerea energiei verzi, Electrica Furnizare aliniindu-se astfel la strategia Grupului Electrica ce vizează contribuţia la dezvoltarea sustenabilă a afacerilor, în contextul Pactului verde european. Cu o experienţă de peste 120 de ani în domeniul energiei, Electrica Furnizare a intrat, în anul 2020, pe piaţa de producţie de energie electrică din surse regenerabile, prin achiziţionarea Parcului Fotovoltaic Stăneşti, din judeţul Giurgiu, cu o capacitate de 7,5 MWp.

Romaqua Group, companie cu capital autohton privat, cu 23 de ani de activitate, are în portofoliu branduri precum Borsec (ape minerale naturale), Stânceni (apă minerală naturală), Aquatique (apă minerală naturală oligominerală), Giusto (băuturi răcoritoare carbogazoase), Giusto Natura (băuturi răcoritoare plate), Albacher şi Dorfer (bere).  Romaqua Group deţine 7 fabrici, în localităţile Borsec, Bucureşti, Buşteni, Sebeş şi Stânceni, are peste 2.200 de angajaţi şi o cifră de afaceri de peste 172 milioane de euro.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed