de Octavian Bădescu

Motto: Statul roman trebuie sa isi asigure finantarea cu precadere din valorificarea utilizarii resurselor naturale, a infrastructurii teritoriului si a activelor sale, nu din impozitarea sub diverse forme a timpului muncit in prezent sau in trecut de catre romani, iar acumularea de capital trebuie sa fie o posibilitate disponibila tuturor romanilor.

Stare de fapt:

• Statul roman a crescut taxele permanent in ultimii 30 de ani, intr-un ritm superior cresterii masei monetare si si-a crescut cheltuielile curente intr-un ritm net superior investitiilor. Aceasta inseamna ca statul – ca un cumul de oameni organizati in institutii – si-a insusit si a si consumat, fara efecte vizibile in infrasctructura, educatie, sanatate sau in marimea pensilor achitate, cea mai mare parte a cresterii economice reale, bazate pe resurse proprii sau (mai ales) pe zecile de miliarde de euro imprumutate.

• Statul roman a cheltuit mai mult decat a colectat ca venituri in fiecare an din ultimii 30 de ani.

• Statul roman finanteaza aceste deficite prin imprumuturi interne si externe, care se achita ca datorii impreuna cu dobanzile aferente si prin inflatie monetara.

• Statul roman a pierdut “clienti”, multi romani emigrand in diferite tari mai dezvoltate economic si nu numai.

• Statul roman a pierdut, sub diverse forme, in timp, atat resurse naturale, cat si capacitati de productie.

• Desi Romania este o tara bogata in resurse naturale si umane, balanta comerciala este una negativa, importam mai mult decat exportam, chiar si in anumite domenii vitale, unde am putea beneficia de avantaje competitive.

• Multi romani sunt deja indatorati, resursele lor financiare si de timp fiind ciuntite prin impozitare, inflatie si birocratie sufocanta, aspecte pe care nu le constientizeaza suficient, datorita inclusiv deficientelor sistemului educational si mediatic.

• Foarte multe pensii sunt mai mici comparativ cu cotizatia in termeni reali retinuta in trecut si natalitatea scade accentuand nesustenabilitatea sistemului.

• Educatia a scazut incontinuu ca nivel

• Infrastructura este insuficient dezvoltata

• Supra-reglementarea si birocratia sufoca initiativa

• Concurenta pe o piata realmente libera, precum si moneda, au fost si sunt profund alterate

• Forta de munca calificata pentru nevoile companiilor si cetatenilor a devenit o problema majora.

Concluzie:

Romania este o tara suferinda, bolnava.

Trebuie pus un diagnostic corect, trebuie sugerate variante de tratament, este eventual necesar a opera, toate cu scopul de a ameliora starea Romaniei si de a ajuta la vindecare.

Daca pacientul (adica Romania si romanii) va si vor dori, binenteles.

Rezultatele se vor vedea in cresterea atractivitatii Romaniei, in refacerea graduala a numarului de clienti ai tarii (cetateni, locuitori, contribuabili) si in imbunatatirea starii lor financiare si de bine, in general.

La acest moment este evident ca situatia nu este una buna si conforma cu potentialul, iar pentru a se schimba este nevoie de o abordare fundamental diferita, inclusiv dintr-o perspectiva fiscal-monetara, pilon al oricaror evolutii vizate.

Politica fiscal-monetara si optimizarea resurselor naturale ale Romaniei

Obiectivul principal al administrarii politice, ce beneficiaza de asa-numita “suveranitate teritoriala” este maximizarea valorii teritoriului.

Nu intamplator mentionam aici ca PIB al Romaniei este de cca 1 euro / mp, in timp ce PIB al Germaniei (tara cu resurse naturale care ar putea fi considerate ca inferioare celor ale Romaniei) este de cca 10 euro / mp.

Iata deci ca nu doar productivitatea muncii trebuie crescuta (cu ajutorul capitalului), dar si productivitatea teritoriului, iar proprietatea privata a acestuia, impreuna cu elemente de politica fiscala, poate contribui la aceasta.

Prin urmare resursele nu sunt eficient utilizate.

Se poate pune problema posibilitatii eliminarii risipei de resurse in lipsa reformarii sistemului financiar-bancar, cu eliminarea posibilitatii de a produce fara costuri moneda fara acoperire?

Se poate face asta in conditiile in care se incurajeaza permanent consumul si rezistenta produselor in timp scade deliberat si pentru a creste ocuparea timpului oamenilor cu munca?

Se poate face in contextul in care taxarea (prin impozitare si inflatie) este orientata cu precadere catre venitul oamenilor, catre productivitatea lor si catre economiile lor trecute (privandu-i de libertate financiara), nu catre consumul de resurse naturale si maximizarea valorificarii avantajelor competitive ale teritoriului Romaniei?

Cum se poate imbogati o tara (cei care raman in ea) care exporta resurse naturale brute si oameni productivi, importand produse finite si inflatie, o tara si oameni care se indatoreaza permanent?

Prin urmare este nevoie sa existe un pret corect al tuturor factorilor ce pot fi incadrati in categoria “resurselor naturale”, care sa compenseze atat consumarea acestora, cat sa si reflecte cererea de piata.

Un pret mult mai mare pentru exportul acestora, mai ales in forma bruta catre cei care le doresc, un pret mare pentru risipa lor sau pentru deseurile produse prin actiunea umana. Un pret insa mai mic decat al altor teritorii cu caracteristici similare, iar pentru a realiza aceasta,fara ca romanii sa suporte intr-un fel sau altul pierderea, costurile mici “de administrare” a teritoriului si activitatilor (deci ale statului) devin o necesitate.

Este nevoie sa existe un pret corect si al utilizarii infrastructurii, din motive economice, logice si morale, orice dezechilibru ajustandu-se prin instrumentul numit “pret”.

Un pret al serviciilor statului, platibil proportional cu utilizarea, serviciile fiind necesar a fi limitate la nivelul cererii autentice si eventual oferite cu ajutorul unor prestatori privati.

Si mai este nevoie sa existe si o maximizare a valorificarii in beneficiul tuturor romanilor a activelor existente, aflate la acest moment inca in patrimoniul “statului”.

Sunt necesare politici fiscale care vizeaza descentralizarea, reducerea decalajelor si echilibrarea dezvoltarii, fara a pierde major din eficienta generata natural de agregare, politici care trebuie diferentiate pe regiuni si pe zone si totodata stimularea activitatilor direct productive si a schimburilor, nu a activitatilor de natura birocratica, neproductiva. Este nevoie sa deplasam politica fiscala de la povara asezata acum cu precadere asupra timpului oamenilor – unica resursa, foarte limitata, pe care o au – catre o reducere a taxelor si implicit a costurilor birocratice si in acelasi timp catre o suportare a acestora cu precadere de catre consumatorii de resurse, de catre beneficiari.

Este nevoie de deplasare catre putere si responsabilitate locala si individuala, de subsidiaritate.

Este nevoie ca politica monetara sa devina una de echilibru, bazata pe moneda reala, cu acoperire in lucruri de care piata a demonstrat ca are nevoie, o moneda care sa ofere stabilitate preturilor si posibilitatea prezervarii valorii. Implicit este nevoie de toleranta zero a deficitelor bugetelor, cel putin la nivel multi-anual.

Este nevoie inclusiv de limitarea capacitatilor de asumare a riscurilor oricarui om pana la nivelul resurselor disponibile si de a nu permite socializarea eventualelor pierderi in timp ce profiturile se privatizeaza, suportarea pierderilor urmand a fi asumata de catre eventualii beneficiari ai profiturilor, asa cum e si corect, inclusiv din perspectiva morala.

Piata libera, concurentiala, bazata pe o moneda reala, cu acoperire in ceva cerut pe piata, reprezinta fundamentele unei societati sanatoase, echitabile si eficiente.

Actualmente inclusiv sistemul fiscal si cel monetar sunt incorect arhitecturate din perspectiva etica si practica si sunt necesare corectii, in masura in care ne propunem sa schimbam si sa imbunatatim cursul actual al lucrurilor, aceasta este oportunitatea.

In caz contrar, efectele previzibile la orizont sunt hiperinflatia si dictatura, pierderea graduala a economiilor si a libertatii de catre marea majoritate a indivizilor, in beneficiul unei minoritati.

Impozitarea veniturilor – cota unica “zero” sau “impozitare regresiva”?

Pe scurt, obiectivul taxarii pentru o societate nu poate fi altul decat securizarea unui flux constant de venituri necesar finantarii administrarii eficiente a “spatiilor comune” dintr-o societate, adica a acelor aspecte ce impacteaza si pe altii si pentru care a actiona exclusiv la nivel individual este prea complicat si ineficient, uneori problema respectiva fiind imposibil de rezolvat altfel decat prin actiune conjugata, pe scara larga.

In economie vorbim despre factorii primari de productie – “munca” si “natura”. “Capitalul”nu reprezinta altceva decat munca si natura transformate, prezervate in timp, neconsumate inca, capitalul economisind timpul de munca viitor al oamenilor si totodata si consumul naturii, tot din viitor.

Ca sa fim mai exacti, pe fond, resursele acestui pamant, factorii de productie, sunt timpul de munca al oamenilor si resursele naturale exploatate din pamant, de pe suprafata teritoriului si de deasupra acesteia.

Finantarea destinata rezolvarii problematicilor comune ar trebui asigurata de catre beneficiarii respectivului bun sau serviciu comun, in functie de gradul de utilizare al acestuia, nu in functie de veniturile pe care le obtine omul prin punerea la dispozitia altora a timpului si cunostintelor sale. Iata deci ca “impozitarea regresiva” (adica taxa fixa per utilizare) se desprinde a fi o metoda mai corecta de calcul al contributiilor individuale la “binele comun”.

Concluzionand – la acest moment facem lucrurile perfectibil, ca sa ne exprimam delicat.

Impozitam progresiv rezultatul eforturilor oamenilor, construim lucruri tot mai putin rezistente in timp si favorizam concentrarea proprietatii. Stimulam practic risipa de munca ce implica consum (risipa) de resurse naturale si inegalitatea generata sistemic, nu natural. Impozitarea progresiva se desprinde a fi cea mai nefericita formula de impozitare a veniturilor, inclusiv a celor din munca, adica de impozitare a timpului oamenilor, timp utilizat de acestia nu pentru propriile dorinte, ci pentru a fi utili altora si a obtine in schimb resurse pe care sa le utilizeze in beneficiul propriu.

Ideal ar fi ca venitul oamenilor, indiferent de sursa sa de provenienta (salariu, renta, dividend) sa nu fie impozitat deloc, oamenii trebuie sa isi pastreze veniturile integral. Este mult mai corect din perspectiva etica, costurile administrative implicate de aceasta impozitare ar deveni minime, iar oamenii ar fi mult mai motivati sa munceasca, nu neaparat insa transformand si consumand natura mai mult decat e necesar.

Ceea ce trebuie sa platim insa, sub o forma sau alta – cu totii, proportional, diferentiat in functie de tipul de resursa, eventual de cetatenia utilizatorului, nu de tipul de utilizator – este consumul, utilizarea teritoriuluisi a tot ce tine de acesta. Consumul de resurse naturale si de munca a altora in beneficiul comunitatii, a celor care nu isi pun timpul la dispozitie pentru a presta respectiva munca.

Cat anume? In functie de cat consumam, insa desigur ca trebuie sa existe si un nivel minimal, nu exista cetatean care sa nu consume deloc din resursele comune, naturale sau umane, existenta are un cost si este normal sa aiba si un pret. Implicit economisirea si implicit capitalizarea – deci imbogatirea – ar fi stimulata, facilitand in viitor mai mult timp liber pentru oameni si mai multe resurse naturale pentru urmasii nostri. Acum insa se pare ca cineva are interes sa ne saraceasca si sa fim fortati sa muncim incontinuu pentru subzistenta.

Din ce ar trebui sa achite aceste costuri de consum si de administrare a resurselor, apartinand utilizatorilor? Din munca lor, a parintilor lor in cazul celor mici, a copiilor lor in cazul varstnicilor, din ceea ce au economisit ei sau inaintasii lor sau din ceea ce primesc ca ajutor din partea altora sub forma caritatii. Si din ceea ce incaseaza de la consumatorii finali ai bunurilor si serviciilor produse cu sprijinul respectivului teritoriu. Intr-un astfel de context, putem presupune ca ar creste si preocuparea platitorilor ca aceste costuri cu consumul de resurse naturale sa fie cat mai mici. Consumul va fi stimulat sa se pastreze la nivelul nevoilor, nu la cel al dorintelor, vei consuma conform dorintelor, in masura in care iti vei permite sa si platesti.

Prin urmare, comunitatea/statul, ca gestionar al resurselor naturale comune din prezent si din viitor, ar trebui sa isi obtina preponderent finantarea din redevente/impozite pe toate resursele naturale (puse la dispozitia cetatenilor sub o forma sau alta) si de infrastructura, din taxe pe consum de bunuri si de servicii prestate care au inclus o mare componenta de consum de resurse naturale (si de munca anterioara) – spre exemplu infrastructura in sine -, care produc deseuri, cu precadere din export de resurse destinate cetatenilor altor tari si din contributii fixe ale cetatenilor proprii, care sa recompenseze munca unora in folosul celorlalti – al comunitatii.

Ce trebuie sa isi propuna o guvernare si care sunt solutiile?

Este nevoie ca un numar cat mai mare dintre romanii calificati plecati in strainatate sa revina in tara, impreuna cu capacitatea lor de munca si cu intregul lor capital – financiar si de cunoastere.

Este nevoie ca acei romani care raman in strainatate sa devina fie investitori in Romania, fie ambasadori pentru Romania.

Este nevoie sa atragem in Romania inclusiv cetateni straini cu un grad ridicat de civilizatie, cu resurse financiare si nu numai.

Este nevoie sa generam conditiile pentru a stimula o natalitate naturala, care sa nu afecteze nivelul de trai al parintilor.

Este nevoie vindem bunuri si servicii, nu resurse primare.

Este nevoie sa maximizam valoarea teritoriului Romaniei.

Este nevoie sa producem in tara si la costuri competitive bunuri si servicii, mai ales toate cele necesare unui trai decent. Si sa avem capacitatea (prin specialisti) sa intretinem si sa reparam respectivele bunuri.

Este nevoie sa stimulam economisirea si formarea/acumularea de capital romanesc, indispensabil libertatii.

Bogatia romanilor este data de cantitatea de capital apartinand cetatenilor romani si este nevoie sa crestem bogatia pentru toti romanii care au muncit, care muncesc, care economisesc, care isi asuma riscuri calculate, precum si responsabilitatile de a creste si educa copii si de a-si sprijini parintii la senectute.

In plan fiscal si monetar, trebuie sa ajungem gradual la urmatoarele rezultate concrete:

– reducerea semnificativa a impozitarii veniturilor si economiilor, a muncii si capitalului.

– simplificarea sistemului fiscal, pentru a nu mai genera costuri in anumite cazuri mai mari decat veniturile obtinute, diminuarea cantitativa a reglementarilor.

– corectarea cat mai multor inechitati generate de actualul sistem fiscal.

– securizarea la dispozitia romanilor a resurselor naturale ale Romaniei si cresterea pretului resurselor naturale, cu precadere a celor puse in forma bruta la dispozitia cetatenilor altor natiuni (ca producatori sau consumatori), pentru a compensa scaderea taxelor (pe munca si economii) pentru romani.

– diminuarea pana la extinctie a deficitelor bugetare si comerciale.

– facilitarea dezvoltarii tuturor infrastructurilor din Romania vitale cetatenilor romani.

– stoparea cresterii fara acoperire a masei monetare, care saraceste marea majoritate a populatiei, perverteste alocarea optima a resurselor sisporeste inegalitatea.

– plafonarea si eventual diminuarea cheltuielilor statului, cu precadere prin reorganizari arhitecturate cu ajutorul si prin intermediul bugetelor.

– stimularea bugetara a subsidiaritatii ca principiu de guvernare, lasarea unei parti cat mai mari a resurselor si a responsabilitatilor la dispozitia comunitatilor locale ce se pot autosustine si a indivizilor. Incurajarea competitiei intre regiuni.

– reducerea decalajelor dintre regiuni si zone si incurajarea unei politici echilibrate, inclusiv prin politici fiscale diferentiate.

– eliminarea decalajelor de impozitare intre persoane fizice si juridice, intrucat doar persoanele fizice pot plati impozite si pot beneficia de bunuri si servicii, persoana juridica fiind doar o “conventie” in spatele careia se afla tot persoane fizice (consumatori, salariati, actionari), orice impozit fiind suportat in final de catre acestea.

– incurajarea productiei interne de bunuri si servicii, mai ales a celor cu un consum redus de resurse interne (munca, natura si capital) si a schimburilor de bunuri existente, a unui consum cumpatat de resurse naturale.

– incurajarea (prin politica fiscala)implicarii oamenilor in activitati utile altor oameni, pentru a creste diviziunea muncii si productivitatea, precum si descurajarea consumului net si nejustificat de resurse naturale teritoriale si de timp al altor oameni.

– incurajarea investitiei de factori de productie (munca, natura si capital) in productia efectiva a acelor bunuri si servicii ce servesc nevoilorreale ale oamenilor, descurajarea activitatilor de tip birocratic/administrative/neproductiv si a cererii acestora.

– stimularea competitieisi a posibilitatilor de alegere a cetatenilor, in toate domeniile, inclusiv in educatie, sanatate si asigurarea pensiei.

– stimularea (prin masuri de reducere a cheltuielor statului, a taxelor si a birocratiei) cresterii economiei, a productivitatii, cu raportare la suprafata Romaniei si la populatia acesteia.

– orientarea cheltuielilor statului catre acele destinatii (administrare, infractructura, promovare samd) care genereaza cresterea valorii teritoriului Romaniei, cu toate efectele benefice care decurg din aceasta.

– reanalizarea modului de finantare a sistemului public de pensii, de asigurari sociale, precum si a echitatii acestora, urmata de consultarea oamenilor in privinta variantelor posibile si implementarea eventualelor ajustari necesare.

– reanalizarea modului de finantare si de alocare a fondurilor in cazul sistemului de sanatate si de educatie, urmata de consultarea oamenilor in privinta variantelor posibile si implementarea eventualelor ajustari necesare.

– prioritizarea finalizarii lucrarilor de infractructura incepute deja si reevaluarea modului de finantare si de recuperare echitabila a investitiilor in infrastructura.

– efectuarea de demersuri in vederea maximizarii valorii bunurilor din patrimoniul statului, in beneficiul contribuabililor romani.

– orice alte masuri necesare si posibile de stimulare a cresterii productivitatii romanilorsi resurselor naturale ale Romaniei, inclusiv prin incurajarea acumularii de capital, insa intr-o forma cat mai dispersata si echitabila posibil, pentru asigurarea independentei cat mai multor oameni.

Este necesar ca un numar cat mai mare de cetateni romani care locuiesc pe teritorul Romanieisa ajunga sa detina, daca doresc, in cea mai mare masura posibila,resursele naturale si de capital existente, cel putin in interiorul granitelor tarii, asumandu-si atat drepturile, avantajele, cat si responsabilitatile generate de aceasta ipostaza. Concentrarea exagerata a proprietatii este periculoasa inclusiv pentru cei care ajung sa detina, inconjurati de cei privati de aceasta posibilitate.

– deschiderea posibilitatilor ca aurul si argintul sa devina si acestea sub o forma sau alta mijloace legale de plata, eventual impreuna cu introducerea unei monede digitale paralele, cu acoperire, a unor banci “de echilibru”, care sa nu acorde credite fara o acoperire integrala in depozite, precum si reglementarea pietei de capital de o maniera care sa limiteze speculatiile riscante.

– infiintarea unui “Fond de Securitate Sociala si Intergenerationala”, finantat din contributiile persoanelor apte de munca, ale celor proprietare de resurse naturale si din venituri obtinute de catre Stat din propriile active, cu destinatia ajutarii familiilor cu copii, a varstnicilor si a persoanelor inapte de munca.

– initierea unei legislatiisi infiintarea unor institutii adiacente menite a compensa “asimetria de informatie” care dezechilibreaza tranzactiile comerciale.

– disciplinarea bugetara, utilizarea unui buget ordinar multianual si a unui buget extraordinar, aprobat prin referendum, sanctionarea deficitelor bugetare multianuale prin (dupa caz) caderea administratiei centrale si locale si prin organizarea de alegeri anticipate, atat Primariile, cat si Guvernul, dar si Parlamentul necesitand a fi aliniate in obiectivul de asigurare a unui buget echilibrat.

Efectele preconizate ale implementarii acestei filozofii asupra bugetelor statului, a bugetelor individuale si a Romaniei in ansamblu, pe termen scurt, mediu si lung:

– Incurajarea economisirii, capitalizarii romanilor si a investitiilor, descurajarea consumului excesiv si a risipei de resurse. Stimularea prin politici fiscale a harniciei, cumpatarii, economisiriisi asumarii de responsabilitati.

– Incurajarea prin politici fiscale a dezvoltarii zonelor cu potential, a infrastructurii pentru maximizarea valorii teritoriului Romaniei si avantajelor sale competitive, in sectoare precum agricultura, turismul, productia anumitor bunuri si servicii.

– Diminuarea ponderii impozitelor pe “munca” si pe “capital” in structura de venituri a statului si cresterea veniturilor disponibile ale populatiei, pentru a fi directionate conform preferintelor acestora, catre consum (cu precadere intern), catre economii si catre investitii.

– Diminuarea impozitelor pe terenurile fara cerere si aflate in zone care nu au beneficiat de dezvoltare, diminuarea taxarii consumului de servicii, mai ales a celor care nu inglobeaza in ele consum de resurse naturale si stimularea maximizarii utilitatii terenurilor.

– Cresterea ponderii veniturilor statului din redevente, a impozitelor pe terenurile cu cerere, a celor dezvoltate prin lucrari de infrastructura, cresterea taxelor de utilizare a infrastructurii si taxarea mai mare a consumului produselor ce inglobeaza resurse naturale din Romania, precum si a celor importate din alte tari.

– Cresterea taxarii pentru utilizarea de catre cetatenii altor state a resurselor teritoriale ale Romaniei (exportul de resurse naturale in forma bruta sau foarte putin prelucrata, utilizarea infrastructurii).

– Cresterea bazei de impozitare, a atractivitatii Romaniei, dezvoltarea economica sanatoasa si echilibrata, maximizarea valorii teritoriului, generarea conditiilor pentru o crestere sustenabila a timpului liber al romanilor, cu precadere a celor harnici si cumpatati, a nivelului lor de trai.

– Stimularea productiei de bunuri si servcii ce utilizeaza resurse naturale regenerabile pe teritorul Romaniei si diminuarea preturilor pentru utilizarea de catre romani a acelor cantitati de resurse, existente pe teritoriul Romaniei, necesare acoperirii nevoilor de baza.

Epilog

“Cei care nu cred ca e posibil ca implementarea acestui plan poate conduce la un miracol romanesc, recunoscut ca model de succes pe plan mondial, pot sa il critice, dar au insa si obligatia morala de a prezenta o alternativa mai buna.” (Anghel Rugina)