AcasăExterneElon Musk, postare ironică după ce presa a dezvăluit că a avut...

Elon Musk, postare ironică după ce presa a dezvăluit că a avut alți doi copii cu o angajată a sa

Miliardarul sud-african Elon Musk a oferit o reacție ironică joi după ce presa a dezvălut că acesta a avut în secret doi noi copii cu o angajată de la Neuralink, compania sa din domeniul cercetărilor în neurotehnologie.

„Populația pe Marte este încă zero persoane!”, a scris Elon Musk pe pagina sa de Twitter, fără a face referire direct la știrea dezvăluită în exclusivitate de jurnaliștii de la Business Insider.

Însă într-o altă postare Musk notează că face „tot ce poate” pentru a ajuta cu „criza subpopulării”. „O rată a natalității în colaps este de departe cel mai mare pericol pentru civilizație”, a adăugat el, în timp ce într-o a treia postare i-a felicitat pe cei care au familii numeroase ca el.

Comentariul său vizavi de faptul că populația de pe Marte este încă „zero persoane” a fost o reacție la faptul că numeroși internauți au glumit pe platformele social media că acesta ar putea trimite de unul singur un echipaj pe planeta roșie, ținând cont că a ajuns la 9 copii.

Glumele au vizat și comentariile făcute de Musk în luna decembrie a anului trecut, când magnatul a avertizat că urmează o „prăbușire a civilizației” dacă oamenii nu fac mai mulți copii.

Seria de postări făcute de Elon Musk pe Twitter a venit după ce jurnaliștii de la Business Insider au dezvăluit joi că miliardarul sud-african, cel mai bogat om din lume, a devenit tată din nou anul trecut, având gemeni cu o directoare din cadrul companiei Neuralink.

Cine sunt cei nouă copii ai lui Elon Musk

Vestea despre noii copii ai lui Musk vine după ce în luna martie cântăreața canadiană Grimes, fosta sa prietenă, a dezvăluit că a avut un al doilea copil cu CEO-ul Tesla și SpaceX care a fost de asemenea ținut secret.

Primul fiu al cuplului, pe care cei doi l-au numit în mod faimos „X Æ A-12”, s-a născut în primăvara lui 2020. Grimes și Elon Musk au anunțat oficial că s-au despărțit în luna septembrie a anului trecut.

C autoarea canadiană Justine Wilson, prima sa soție, Musk a avut și un copil care a murit, bebelușul stingându-se din viață la doar 10 săptămâni din cauza Sindromului morții subite la sugari.

Cei doi au apelat ulterior la fertilizare în vitro, având gemeni născuți în aprilie 2004, Griffin și Xavier Musk, și tripleți care s-au născut în ianuarie 2006, Kai, Saxon și Damian Musk.

Musk și Wilson au divorțat în 2008, convenind să împartă custodia celor 5 copii ai lor, toți fii.

Ultimele Articole