eMAG.ro a plătit comisioane online de 463.000 lei în 2010

Veniturile cumulate în sistemul de marketing afiliat propriu, ProfitShare, de site-urile afiliate au crescut cu 106% comparativ cu perioada similară din 2009.

Partenerii eMAG ProfitShare au generat în 2010 vânzări de 15,46 milioane lei (fără TVA), pentru care au fost acordate comisioane totale de 463.000 lei.

 

În 2010 numărul partenerilor eMAG înscrişi în ProfitShare (profitshare.emag.ro) a ajuns la 8690 site-uri active în luna decembrie.

 

În întreaga reţea au fost generate 3 milioane de clickuri şi 1,18 miliarde de afişări de promoţii.

 

Rata de conversie, reprezentând raportul între numărul de comenzi finalizate şi numărul de vizitatori unici direcţionaţi către site-ul eMAG.ro de către site-urile afiliate, a crescut în medie cu aproximativ 50% anul trecut, cu un vârf de 1,97% în decembrie.

 

“Cu o vânzare medie per click de 5,18 lei fără TVA, de peste 12 ori mai mare decât alţi concurenţi din piaţa de marketing afiliat, vom continua şi în acest an să mărim baza de site-uri afiliate pentru că oferim o soluţie foarte interesantă pe piaţa de publicitate online din România. Practic, orice site de orice dimensiune poate intra în acest sistem şi poate genera venit din prima zi”, a declarat Radu Apostolescu, vicepreşedinte, director de dezvoltare eMAG.

 

Cele mai mari vânzări prin sistemul ProfitShare au fost obţinute în categoria laptopurilor, segment în care eMAG deţine 25% din piaţa românească.

 

Din punctul de vedere al performanţei, link-urile de afiliat înglobate în articole despre produse sau zonele personalizate au fost cele mai eficiente instrumente de promovare, influenţând decizia de achiziţie.

 

eMAG ProfitShare este un sistem de marketing afiliat prin care orice site poate integra în câteva minute casete personalizate în care serverele ProfitShare rulează în timp real promoţiile eMAG.

 

Site-urile afiliate primesc un comision de 3% din valoarea totală a comenzilor plasate de clienţii direcţionaţi, chiar dacă aceştia comandă produse în următoarele 30 de zile de la data ultimului click şi chiar dacă vizita în care se produce achiziţia se face fără a mai trece prin site-ul afiliat.

 

Rolul principal al site-urilor afiliate este de a transmite cât mai rapid noutăţile şi promoţiile către potenţialii clienţi, notorietatea şi încrederea în magazinul online contribuind decisiv la creşterea ratei de conversie a traficului generat.

 

eMAG face parte, alături de Asesoft Distribution şi Flanco, din grupul de firme controlat de omul de afaceri Iulian Stanciu.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed