Enel Green Power a lansat cel mai mare parc eolian din Spania. Centrala de 180 MW este amplasată în regiunea Aragón, investiţie de 181 milioane euro

0
Enel Green Power a lansat cel mai mare parc eolian din Spania. Centrala de 180 MW este amplasată în regiunea Aragón, investiţie de 181 milioane euro

Compania a organizat în oraşul Villar de los Navarros cursuri de formare specializată privind asamblarea panourilor şi întreţinerea şi operarea centralelor solare, ca parte a unui plan de a crea valoare comună în comunităţile locale în care îşi desfăşoară activitatea.

”Enel Green Power España (EGPE) a conectat la reţea parcul eolian de 180 MW „Tico Wind”, marcând lansarea oficială a celui mai mare parc eolian din Spania. Instalaţia situată în oraşul Villar de los Navarros, provincia Zaragoza, a însemnat o investiţie în valoare de 181 de milioane de euro. Proiectul, a cărui construcţie a început în luna mai 2021, a inclus cursuri de formare privind asamblarea panourilor, întreţinerea şi operarea centralelor solare, ca parte a unui plan de a crea valoare comună în comunităţile locale în care îşi desfăşoară activitatea”, anunţă compania.

Centrala va genera aproximativ 471 GWh pe an care, din punct de vedere al sustenabilităţii, au potenţialul de a evita echivalentul a până la aproape 192.200 de tone de CO2 în fiecare an. În acelaşi timp, producţia produsă de centrală are potenţialul de a evita achiziţionarea de până la 88 de milioane de metri cubi de gaz din surse străine pe an, înlocuind-o cu energie regenerabilă produsă pe plan intern.

În Spania, compania a instruit mai mult de 2.100 de persoane pentru lucrări de reînnoire, permiţând intrarea lor pe o piaţă a forţei de muncă în plină expansiune.

”Enel Green Power España acordă prioritate angajării forţei de muncă locale atunci când construieşte instalaţii de energie regenerabilă. În perioada cea mai importantă şi solicitantă din punctul de vedere al construţiei, au fost implicaţi 330 de lucrători, atât angajaţi proprii, cât şi  din partea companiilor participante activ la acest proiect”, arată compania.

Dintre cei care au lucrat la construcţia instalaţiei, 30% erau din Villar de los Navarros şi din împrejurimi.

„Prin acest proiect, ne reafirmăm angajamentul de a consolida mixul de generare a energiei din surse regenerabile în Spania, ceea ce va ajuta la îndeplinirea obiectivelor de energie verde ale ţării. De asemenea, profităm de abundenţă. surselor regenerabile în Spania, promovând în acelaşi timp în mod activ inovaţia şi sustenabilitatea prin adoptarea celor mai bune practici internaţionale în timpul fazei de construcţie”, arată Rafael González, director Enel Green Power España.

Energia regenerabilă va fi parţial furnizată companiei globale de medicamente, Novartis, cu care Enel Green Power España a semnat un Acord Paneuropean de Cumpărare a Energiei Virtuale (APCEV) pe 10 ani în 2020, care acoperă o capacitate de 78,5 MW de energie electrică, după punerea în funcţiune a centralei. Proiectul va ajuta la evitarea producerii a 96.000 de tone de CO2 pe an, contribuind, astfel, la respectarea unei părţi a amprentei de carbon Novartis, în cadrul operaţiunilor sale europene.

„La Novartis, sustenabilitatea mediului înconjurător este în asentiment cu ţelul nostru de a reinventa medicina, pentru a îmbunătăţi şi a prelungi viaţa oamenilor. Lansarea Tico Wind marchează punerea unei pietre de temelie importantă în călătoria noastră de sustenabilitate pentru a fi neutri din punctul de vedere al emisiilor de carbon în toate operaţiunile noastre până în 2025 şi pentru a atinge obiectul net zero emisii de carbon până în 2040. Eficienţa energetică şi soluţiile de energie regenerabilă sunt pietrele de temelie ale strategiei noastre de reducere a emisiilor şi suntem încântaţi să avem parteneri precum Enel Green Power de partea noastră”, a declarat James Goudreau, director Departamentul de Implicare Externă pentru Sustenabilitatea Mediului la Novartis.

Parcul eolian a fost construit cu ajutorul celor mai inovatoare tehnologii din domeniu, precum drone pentru topografie, urmărire inteligentă a componentelor turbinei, platforme digitale avansate şi soluţii software pentru monitorizarea şi sprijinirea de la distanţă a activităţilor.

”Construcţia pentru acest proiect s-a bazat pe modelul „Şantier sustenabil” al Enel Green Power, care include o serie de măsuri pentru îmbunătăţirea siguranţei şi protejarea mediului, reducerea emisiilor şi a consumului de apă, alături de promovarea eficienţei energetice. Cele mai importante măsuri au inclus instalarea unui kit de panouri solare fotovoltaice care să acopere parţial necesarul de energie al şantierului, defibrilatoare de urgenţă, utilizarea de iluminare LED cu consum redus şi sisteme de colectare a apei pluviale în rezervoare de stocare. Toate aceste bunuri vor fi donate oraşului o data ce instalaţia a început să funcţioneze”, menţionează compania.

În ultimii trei ani, Enel Green Power España a conectat la reţea 19 parcuri eoliene din Aragon, în provinciile Teruel şi Zaragoza, cu o capacitate totală combinată de 685 MW şi o investiţie de 680 de milioane de euro.

Enel Green Power España gestionează în prezent 8.390 MW de capacitate de energie regenerabilă instalată în Spania, inclusiv 4.746 MW de hidroenergie, 2.546 MW de energie eoliană şi 1.098 MW de energie solară.

Enel Green Power®, parte a Grupului Enel, dezvoltă şi operează centrale de energie regenerabilă la nivel mondial şi este prezentă în Europa, America, Africa, Asia şi Oceania. Enel Green Power are o capacitate totală de circa 54 GW şi un mix de producţie care include energie eoliană, solară, geotermală şi hidroelectrică, precum şi instalaţii de stocare a energiei.