Enel Green Power România cumpără de la compania grecească Mytilineos două proiecte de centrale fotovoltaice în judeţele Giurgiu şi Teleorman, cu o capacitate totală de aproximativ 90 MW

”Enel Green Power România, parte din grupul Enel, a semnat două contracte cu Divizia de Renewables & Storage Development (RSD) a Mytilineos pentru achiziţionarea a două proiecte de centrale fotovoltaice situate în judeţele Giurgiu şi Teleorman, cu o capacitate totală de aproximativ 90 MW”, a informat compania.

Pentru optimizarea producţiei de energie, ambele centrale vor dispune de cea mai nouă tehnologie fotovoltaică precum module bi-faciale şi structură de urmărire pe o singură axă.

Primul proiect va avea o putere instalată de 63 MW şi va fi implementat în Călugareni, judeţul Giurgiu. Lucrările de construcţie sunt programate să înceapă la sfârşitul anului 2021. A doua centrală va fi construită în Moşteni, judeţul Teleorman. Capacitatea acesteia va fi de 26 MW iar lucrările de construcţie sunt preconizate să înceapă în prima parte a anului 2022. Pentru cele două centrale, operarea comercială este estimată să înceapă la sfârşitul anului 2022 şi, respectiv, la începutul anului 2023.

„Enel Green Power accelerează tranziţia energetică în România, fiind un lider în domeniul energiei regenerabile în mixul energetic al ţării. Achiziţiile recente fac parte din strategia noastră de afaceri mai largă pentru ţară, care începe acum etapa de decarbonizare,într-un ritm dinamic. Prin creşterea capacităţii noastre instalate din surse regenerabile de energie, sprijinim România pentru a-şi îndeplini obiectivele de mediu, susţinând viziunea comună a Acordului Verde (Green Deal) şi punem bazele unei economii decarbonizate mai competitive, ajutând în acelaşi timp dezvoltarea durabilă a întreprinderilor naţionale şi locale”, a declarat Aristotelis Chantavas, head of Europe at Enel Green Power.

Producţia de energie estimată pentru cele două centrale solare construite în parteneriat cu Divizia de Renewables & Storage Development (RSD) a Mytilineos este de aproximativ 130 GWh anual, contribuind la reducerea cu 141.740 de tone de emisii de CO2 pe an. În plus, acestea vor creşte semnificativ capacitatea fotovoltaică existentă a EGP România, situată acum la circa 36 MW.

„România are o mare oportunitate de a valorifica potenţialul său neexploatat în resursele regenerabile, mai ales acum, cu noile obiective europene pentru tranziţia energetică. Enel Green Power România urmează un plan solid de investiţii în ţară care ne reafirmă angajamentul de a face planeta noastră una sustenabilă”, a declarat Florin Gheorghiu, directorul general al Enel Green Power România.

Enel Green Power, parte a Grupului Enel, dezvoltă şi operează centrale de energie regenerabilă la nivel mondial şi este prezentă în Europa, America, Asia, Africa şi Oceania. Lider mondial în domeniul energiei curate, cu o capacitate totală de aproximativ 50 GW şi un mix de producţie care include energie eoliană, solară, geotermală şi hidroelectrică, Enel Green Power se află în fruntea integrării tehnologiilor inovatoare în centralele cu energie regenerabilă.

Mytilineos este o companie grecească activă în sectoarele metalurgie, energie electrică şi gaze, regenerabile şi soluţii de stocare, şi soluţii tehnice sustenabile. Înfiinţată în Grecia în 1990, compania este listată la bursa din Atena, are o cifră de afaceri consolidată de 1,9 miliarde de euro şi angajează direct sau indirect mai mult de 3.850 de persoane în Grecia şi în străinătate.


 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed