Probabil că iarna lui 1916-1917 a fost una dintre cele mai înfiorătoare din istoria acestui neam. Toată Valahia era îngropată, Dobrogea la fel, armata era praf, cu excepția câtorva divizii din munți. Mai toți se înghesuiau în Moldova în speranța că poate-poate se menține ființa statală. Ofițerii bâjbâiau prin gări, prin sate, dezbrăcați în toiul iernii, soldații erau înghesuiți câte 35-40 într-un bordei țărănesc, fără haine, fără mâncare, fără nimic. În Dobrogea, prin 1916, a izbucnit holera, boala care făcea prăpăd de secole prin Balcani. Dar în iarna de care vorbeam a dat tifosul exantematic, pentru care nu exista vaccin. La pachet cu alte nenorociri precum febra tifoidă, febra recurentă, gripa contagioasă, gălbinarea și multe altele… Iar focarul era chiar la Iași, adică în inima Moldovei, acolo unde mai toți greii țării s-au refugiat, cu casa regală în frunte. Și în iarna aia s-a murit pe capete, nu doar pe front, ci și în spitale, unde era iadul.
În aceste condiții de minimă supraviețiure, conducerea statului l-a însărcinat în ianuarie 1917 pe un ”nebun” să rezolve situația, și anume pe epidemiologul Ion Cantacuzino. Și acesta a trecut la treabă, dispunând de puteri dictatoriale. A început carantinarea suspecților, a construit barăci separate, a pus pază militară la acestea, astfel încât nimeni să nu fugă, în ciuda delirului unora, a dat mâncare mai bună celor sănătoși, a dezinfectat peste tot, a înmulțit locurile unde se putea face îmbăiere, inclusiv prin amenajarea unor trenuri-duș mobile, s-a înconjurat de specialiști în care a avut încredere, de farmaciști, veterinari etc., și a fost ajutat de personal medical străin, grație generalului francez Berthelot. Medicii români au fost la înălțimea acestor profesioniști, remarcabil fiind Traian Rămurescu. Și ei au murit la greu…. Însă au fost unii, nu puțini, care au dat bir cu fugiții.. De ce nu mă miră?
A fost o iarnă cumplită, dar la venirea căldurii primăverii, epidemia s-a domolit, armata română a început ușor-ușor să prindă roșu în obraji, pentru că s-a lucrat la moral, s-au făcut înarmări, s-a îmbrăcat cu haine mai bune, a mâncat mai bine. Și a urmat epopeea Mărăști-Mărășești-Oituz, de care suntem atât de mândri.
Să revin la Ion Cantacuzino. Un personaj care astăzi probabil ar fi fost linșat mediatic pentru că în loc să își vadă liniștit de rangul său izvorât din străvechea familie bizantină s-a căznit să facă studii în imunologie și patologie. Citez din Wikipedia, că scrie bine: ”Ion Cantacuzino a desfășurat o bogată activitate de cercetare privind vibrionul holeric și vaccinarea antiholerică, imunizarea activă împotriva dizenteriei și febrei tifoide, etiologia și patologia scarlatinei. Începând cu anul 1896 publică lucrări despre sistemele și funcțiile fagocitare în regnul animal și despre rolul fenomenelor electrofiziologice în mecanismele imunitare. Pe baza cercetărilor sale privind vibrionul holeric, Cantacuzino a pus la punct o metodă de vaccinare antiholerică, numită „Metoda Cantacuzino”, metodă folosită și astăzi în țările unde se mai semnalează cazuri de holeră. Datorită lui Ion Cantacuzino, România a fost a doua țară din lume, după Franța, care a introdus în 1926 vaccinul BCG („Bacilul Calmette-Guérin”), având germeni cu virulență atenuată, pentru vaccinarea profilactică a nou-născuților împotriva tuberculozei. Ion Cantacuzino a fost un remarcabil organizator al campaniilor antiepidemice, calitate pe care a demonstrat-o în combaterea epidemiei de tifos exantematic și holerei în timpul primului război mondial și în campania antimalarică”….
În ziua de 6 octombrie am fost pe locul doi în lume la infectări și pe trei la decese. Pentru că ne batem joc de isprăvile unora ca Ion Cantacuzino, un nume ce ne trece pe la ureche atunci când se face referire la institutul ce îi poartă numele…