Erste lansează astăzi o majorare de capital de până la 1,65 mld. euro (VIDEO)

Majorarea de capital de la Erste se va face sub forma unei oferte publice organizate în Austria, Cehia si România. Operaţiunea li se adresează investitorilor instituţionali şi de retail, precum şi celor instituţionali din alte jurisdicţii, sub forma unui plasament privat internaţional.

„Motivul pentru care este ea operată este foarte simplu: pentru flexibilitate şi pentru că reglementarile internationale se Îndreapta spre un anumit punct care solicita mai mult capital. Banii care sunt atrasi in cadrul majorarii de capital nu vor fi folosiţi pentru plata capitalului de la stat. Investitorii În functie de interes şi posibilităţi vor subscrie cât vor considera necesar”, a explicat Ionuţ Stanimir,  director de comunicare ERSTE.

Majorarea de capital va fi o emisiune de drepturi la valoarea de piaţă, cu posibilitate de subscriere pentru acţionarii existenţi la raportul de 3 acţiuni noi pentru fiecare 16 acţiuni deţinute. Noile acţiuni dau drepturi depline la dividende începând cu 1 ianuarie 2009. Preţul maxim al ofertei va fi de 32 euro/acţiune. Erste Group, acţionarul majoritar al BCR, a înregistrat în al treilea trimestru al acestui an un profit net de 228 milioane euro, peste estimările analiştilor, dar în scădere faţă de trimestrul 2 din acest an.

„Principalii driveri sunt venitul net din dobânzi şi afacerile din trading, însă cele operate pentru clienţii noştri. Venitul operational al Erste s-a imbunatatit in primele trei luni ale anului cu 26%. In trimestrul al treilea 2009, rata solvabilitatii era la 10,9% fata de 9,8 si mult peste cerintele legale de 8,0. Imprumuturile neperformate se situeaza la 6,3 faţă de 5,9%, dar vorbim despre o dinamica semnificativ incetinită”, a mai adăugat Ionuţ Stanimir.

Volatilitatea cursului de schimb din cele opt state emergente unde este prezent grupul Erste s-a resimţit în rezultatele financiare, spune directorul de comunicare al Erste, Ionuţ Stanimir.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed