Este DEZASTRU pentru unguri: „Încă o dată, suntem puşi la stâlpul infamiei”

 

La finalul acestei reuniuni, miniştrii europeni au declarat că „rămân sesizaţi” în legătură cu dosarul şi intenţionează audieri ulterioare.

Procedura prevăzută în articolul 7, care poate teoretic duce la suspendarea drepturilor de vot ale unei ţări, a fost lansată de Parlamentul European împotriva Ungariei, condusă de suveranistul Viktor Orban, în septembrie 2018. Această procedură a fost declanşată şi împotriva Poloniei, de data aceasta la iniţiativa Comisiei Europene, precizează AFP.

Europarlamentarii şi-au exprimat „îngrijorările” în legătură cu libertăţile şi valorile UE în Ungaria, în domenii precum presa, universităţile, drepturile minorităţilor şi migranţii, precum şi în ceea ce priveşte independenţa justiţiei.

„Este în interesul întregii UE să închidem acest capitol nefericit şi să ne concentrăm pe marile provocări care ne aşteaptă”, a notat pe Twitter ministrul ungar al justiţiei Judit Varga după audierea ei. „Încă o dată, suntem puşi la stâlpul infamiei pentru faptul că respingem imigraţia în masă”, a denunţat ea cu puţin înainte, publicând o notă de informare de 158 de pagini, adresată miniştrilor UE, notă ce califică rezoluţia Parlamentului European drept „motivată politic, parţială şi incorectă în multe aspecte” şi estimează concluziile din raport ca fiind „nejustificate”.

Un comunicat franco-german a estimat „tabloul general descris în raportul Parlamentului European cu privire la respectarea valorilor fundamentale ale Ungariei” ca fiind „îngrijorător”. „Ameninţările care apasă asupra statului de drept şi drepturilor fundamentale în Ungaria ne privesc pe toţi”, continuă textul, care adaugă că valorile UE „condiţionează la fel punerea în aplicare a politicilor noastre comune”.

Comisarul european Frans Timmermans, însărcinat cu statul de drept, a subliniat că respectarea valorilor UE va fi o prioritate în următoare Comisie Europeană.
Procedura împotriva Ungariei şi Poloniei este deocamdată într-un stadiu preliminar. A doua fază, care poate duce la retragerea drepturilor de vot al unei ţări în cadrul reuniunilor ministeriale europene, cere un vot în unanimitate din partea altor ţări, iar Varşovia şi Budapesta şi-au anunţat în mod clar intenţia de a bloca orice posibilă sancţiune.AGERPRES

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed