Euromonitor: Românii vor consuma în 2011, în medie, zece litri de apă și sucuri pe lună

Astfel, un român va consuma în medie peste zece litri de băuturi răcoritoare şi apă minerală pe lună.

„Recesiunea economică a fost în principal responsabilă pentru declinul vânzărilor de băuturi răcoritoare în 2010. Reducerea veniturilor a venit firesc ca urmare a măsurilor de austeritate luate de Guvern în scopul de a reduce deficitul, cu impact asupra veniturilor angajaţilor din sistemul public, precum şi din companiile private, ambele categorii confruntându-se cu taxe mai mari şi schimbându-şi atitudinea faţă de consum prin orientarea spre economisire. În consecinţă, curentul principal a fost trecerea de la sucurile de legume sau fructe mai scumpe la apa îmbuteliată mai ieftină”, se arată într-un raport al companiei internaţionale de studii de piaţă Euromonitor.

Consumul per capita va ajunge la 58,8 euro, în scădere cu 1% faţă de anul precedent, când valoarea a fost de 59,4 euro per capita. Astfel, în 2011 piaţa de băuturi răcoritoare va atinge peste 1,2 miliarde euro.

„În ciuda reducerii ratei de expansiune din cauza crizei financiare, marii retaileri au continuat să atragă consumatorii din oraşele mari şi mijlocii, dar numărul de vizite s-a redus, precum şi valoarea coşului achiziţionat. Discounterii au fost în mod evident canalul de distribuţie câştigător în cota de vânzari ca urmare a preţurilor scăzute. Pe de altă parte, comercianţii tradiţionali şi băcăniile au continuat să domine ca urmare a penetrării puternice în 2010 în majoritatea oraşelor şi în zonele rurale, acolo unde marile lanţuri sunt absente. În aceste zone, micii comercianţi domină şi există puţine şanse ca acest canal să piardă supremaţia”,  se precizează în raportul Euromonitor.

Băuturile răcoritoare carbonatate deţin aproape jumătate din piaţa totală în valoare, consumul fiind estimat anul acesta la 25,8 euro per capita, în declin faţă de anul precedent, de 26,1 euro per capita. În volum, băuturile carbonatate (48,4 litri per capita) sunt întrecute de apa îmbuteliată, care va ajunge în 2011 la 53,7 litri per capita.

În valoare, consumul de apă îmbuteliată va fi de 14,7 euro per capita. De altfel, apa îmbuteliată va consemna o creştere faţă de 2010 şi 2009, când valoarea a fost de 14,3 euro per capita, respectiv 13,8 euro per capita.

Sucurile din fructe sau legume continuă, în acest an, să piardă teren, ajungând la 10,8 euro per capita, de la un nivel de 11,6 euro per capita în 2010, respectiv 12,6 euro per capita în 2009.

Băuturile concentrate şi cafeaua de tip ”ready to drink ” rămân neschimbate, cu un consum de doi euro per capita, respectiv 0,1 euro per capita. În schimb vor crește cheltuielile pentru ceaiul la cutie la 3,7 euro per capita, de la 3,5 euro per capita în 2010.

De asemenea, consumul de energizante va fi în 2010 de 1,7 euro per capital.

Lider de piaţă în 2010 a fost producătorul român Romaqua, urmat de Coca Cola, Pepsi Co şi Perla Harghitei, potrivit Euromonitor. „Primii patru producători reprezintă aproape trei sferturi din piața de soft drinks, iar pe viitor reducerea puterii de cumpărare şi cererea crescândă de calitate la preţuri accesibile vor duce la o concurenţă mai intensă atât între companiile multinaţionale, cât şi între producătorii interni. Până când efectele crizei se vor resimţi mai puţin şi românii se vor bucura de venituri mai mari, pesimismul va caracteriza atitudinea acestora faţă de creşterea consumului de băuturi răcoritoare”, au mai spus analiştii Euromonitor.

Euromonitor a analizat piaţa „soft drinks” compusă din băuturi carbonatate, sucuri din legume şi fructe, apă îmbuteliată, energizante, băuturi concentrate, cafea şi ceaiuri de tipul ”ready-to-drink”.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed