Eveniment la Muzeul Național de Artă Timișoara: „Aripa secretă”, o expoziție inedită, cu lucrări din toată lumea

Muzeul Național de Artă Timișoara anunță deschiderea expoziției internaționale „Aripa secretă”, un complex artistic format din pictură, sculptură, instalații, desene și multă, multă poezie. Organizată de Fundația Triade și Muzeul Național de Artă din Timișoara, în parteneriat cu Fundația Art Encounters, Ambasada Regatului Țărilor de Jos la București și European ArtEast Foundation Londra și curatoriată de Maria Rus Bojan, expoziția se înscrie în cea de-a patra Bienală Art Encounters, intitulată ”Our Other Us” / Al Nostru Celălalt Noi.

Pornind de la metafora „aripii secrete” din volumul de versuri al Marianei Marin, lucrările au fost astfel selectate și panotate încât să propună un crenel salvator al poeziei și poesis-ului de dincolo de imagine. Pariul întregului eveniment expozițional este acela de a pune în valoare dialogul vizualului cu arhitectura sa internă, spirituală și inefabilă, de a transmite cu mijloacele artelor plastice rostul poeziei ca „aripă secretă” cu care putem spera să evadăm din cotidian.

Cele peste o sută de lucrări sunt roadele muncii a 32 de artiști belgieni, francezi, germani, olandezi, români, suedezi, nord și sud-americani, asiatici, de toate vârstele, abordând toate mijloacele de exprimare. Sunt mici lucrări ce interpretează cunoscute opere literare dar si o amplă instalație de ceramică imaginând o mulțime de cărți, texte suprapuse peste pictură sau fotografii din registrul salvator al „aripii”.

Articulată ca o colaborare între renumita curatoare neerlandeză de origine română Maria Rus Bojan și binecunoscutul poet, eseist și filosof român Bogdan Ghiu, această expoziție propune o revizitare a practicilor artistice contemporane din perspectiva anilor 1980 și a poeziei.

Imaginată ca o operă deschisă ce se construiește singură printr-un sistem de corespondențe și asocieri inedite, expoziția se articulează ca un amplu poem vizual, al cărui ritm potentează spațiile labirintice și cotloanele misterioase, „aripile secrete” ale palatului baroc ce găzduiește expoziția.

Conform curatoarei Maria Rus Bojan, această expoziție include o selecție de lucrări în diverse medii realizate de artiști a căror operă o cunoaște foarte bine, care au acceptat provocarea de a expune în acest format la Timișoara.

Prezent la vernisajul expoziției, Excelența sa dl. Roelof van Ees, Ambasadorul Regatului Țărilor de Jos în România, este de părere că „Aripa secretă” oferă publicului larg oportunitatea de a se conecta cu arta internațională de cea mai bună calitate și de a beneficia de momente privilegiate de contemplare și introspecție. Domnia Sa a subliniat prezența în cadrul expoziției a unor lucrări semnate de reputați artiști olandezi, între care Marlene Dumas, considerată drept una dintre cele mai importante artiste la nivel mondial.

Anul acesta organizatorii au dorit să transmită publicului prin intermediul acestei expoziții semnale de încurajare și de solidaritate în traversarea momentelor dificile generate de pandemie. Sorina Jecza, președinta Fundației Triade, organizatoarea evenimentului expozițional, consideră că Aripa secretă, prin infuzia de poezie pe care o aduce, poate transmite mesajul că, într-o lume tulburată de neliniști și instabilitate, arta poate oferi substanță regenerării valorilor pozitivității.

Ovidiu Șandor, președintele bienalei Art Encounters, accentuează ideea conform căreia operele care compun această expoziție, asemenea celor prezentate în celelalte expoziții ale bienalei, prezintă stări, gânduri, forme interioare de filtrare și captare a realităților  a ceea ce se întâmplă în jur.

La expoziție au fost prezenți artiști și personalități marcante din lumea artei și nu numai, venind din toate colțurile lumii. Mai jos, vă invităm să ascultați testimonialele invitaților cu privire la expoziția Aripa secretă.

Printre tinerii artiști invitați să contribuie cu lucrări special dimensionate pentru spațiul expoziției se află: Traian Cherecheș, un artist vizual care trăiește și lucrează între București și Paris. Așa cum artistul ne lămurește, cele două lucrări prezentate, instalația audio-video intitulată Existence. Extinction. Exit și sculptura creată din materiale organice și sintetice recuperate – sugestiv intitulată Cuib – abordează într-o manieră interdisciplinară preocupările legate de transformările multiple din lumea de astăzi.

Altă lucrare importantă din cadrul expoziției Aripa secretă aparține lui Vlad Basarab. Potrivit artistului, Cărțile memoriei au fost create spre a încapsula atât memoria individuală, cât și cea colectivă. Scopul creației sale este de a provoca întrebări despre rolul culturii și al cunoașterii. Instalația sintetizează nevoia umană de a salva trecutul printr-o arheologie a memoriei. Cărțile sale din ceramică devin adevărate simboluri și instrumente ale memoriei, fiind lăsate nescrise, sugerând astfel absența sau uitarea și provocând privitorul să-și imagineze ce ar putea conține.

Reunind forțele cuvântului și ale imaginii, metafora „aripii secrete” definește o arhitectură deopotrivă interioară și exterioară, ce stimulează schimburile și jocurile de limbaj între arte, lăsând poezia să urmărească linia unică a vieții, care preia pe rând fie forma unui text, fie a unei imagini fotografice, a unei picturi sau sculpturi, redefinind ceea ce, azi, toată lumea numește reziliență.

Artiști invitați:

Lucas Arruda, Vlad Basarab, Ion Bitzan, Kasper Bosmans, Alin Bozbiciu, Marcel Broodthaers    (1924-1976), Cornel Brudașcu, James Lee Byars (1932-1997), Sophie Calle, Simion Cernica, Traian Cherecheș, Yahon Chang, René Daniëls, Marlène Dumas, Constantin Flondor, Octav Grigorescu (1933-1987), Johannes Heldén, Peter Jecza (1939-2009), Anselm Kiefer, Sigalit Landau, Gherasim Luca (1913-1994), Lucassen, Ioan Aurel Mureșan, Ioana Nemeș (1979-2011), Iulia Nistor, David Robilliard (1952-1988), Vivian Sassen, Ioan Sbârciu, Kathrin Schlegel, Mladen Stilinović (1947-2016), Nora Turato, Ulay (1943-2020).

Expoziția Aripa Secretă include lucrări provenind din următoarele colecții olandeze Defares Art Collection (Amsterdam), EKARD Collection (Wassenaar), Matthijs Erdman Collection (Amsterdam), Paul van Esch Collection (Amsterdam), Ferri de Boer Collection (Lexmond), akmo, Irina Bitzan (Haga), Janneke si Marc Dreesmann. Sunt, de asemenea, prezentate lucrări din Colecția Ovidiu Șandor (Timișoara), Colecția Plan B (Cluj/Berlin), Colecția Anca and Darius Nath (Cluj), Colecția Dr. Sorin Costina, Colecția Peter Jecza (Timișoara) împreună cu o selecție de piese istorice împrumutate de la Fundația Ion Bitzan (Haga), Colecția Francise Chang (Londra/Taipei) și dr. Aeneas Bastian (Berlin), respectiv lucrări istorice din colecția Marie-Puck Broodthaers și James Lee Byars Estate (prin bunăvoința Galeriei Michael Werner, New York/Londra) și din colecția Muzeului Național de Artă Timișoara.

Finanțatori/Sponsori

Expoziția este susținută de: Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, Administrația Fondului Cultural Național, European ArtEst Foundation London, Ambasada Regatului Țărilor de Jos la București, Consiliul Județean Timiș, LC Foundation, Galeria Plan B, grup Transilvae și MB Art Agency Amsterdam.

Mulțumiri speciale: Ion Bitzan Foundation, Marlene Dumas Studio, Zeno X Gallery, David Zwirner Gallery, Michael Werner Gallery, Marcel Broodthaers and James Lee Byars Estates, Sigalit Landau Studio, Ulay Foundation, Perrotin Gallery, Mendes Wood Gallery, Gladstone Gallery, LambdaLambdaLambda Gallery, Jecza Gallery, Sector 1 Gallery, Suzanne Tarasieve Gallery, Frank Elbaz, Viviane Sassen Studio and Stevenson Gallery.

Partener media principal: EM360 Group

Alți parteneri media: TVR Timișoara, Pepper Office Amsterdam, Transilvania Reporter, Sinteza, Arta, Observator CulturalPropagartazeppelin, igloomodernism.ro.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed