Sergiu Nicolaescu: Am întâlnit moartea de multe ori, o câştigasem VIDEO

„Eu învinsesem tot ce am întâlnit în viaţă şi am întâlnit moartea de multe ori, o câştigasem. Aveam încredere! Până la urmă am învăţat să merg, am învăţat să vorbesc…şi m-am întors la munca mea!”, spunea Sergiu Nicolaescu despre recuperarea de după operaţie.

 

„O actriţă străină mi-a spus că abia aştepta să mă vadă cum sunt pe platourile de filmare. După ce am venit de la filmare am întrebat-o cum am fost. Mi-a răspuns că am dezamăgit-o, cu sunteţi mai mult un poliţist decât un regizor. M-am gândit la acest lucru, dar nu m-am corectat. Am rămas acelaşi om şi astăzi. Aparent, pe platoul de filmare sunt, mai degrabă, poliţist decât regizor. Şi artista respectivă, după ce a văzut filmul, şi-a cerut scuze. La filmare, împing mereu înainte echipa, nu o las să respire, asta e calitatea mea principală. Toată cariera mea se datorează muncii…muncă, muncă şi iarăşi muncă! Am făcut câte două filme pe an, chiar şi trei, am reuşit. O muncă uriaşă. Numai filme grele”, a spus Nicolaescu.

 

Eu nu am vrut să mă amestec în procesul lui Ceauşescu, deşi, cei care erau colegi cu mine, la vremea respesctivă, Ion Iliescu şi alţii, m-au îndemnat să plec şi eu la Târgovişte. Am refuzat şi am replicat: dacă m-aţi întreba ce ar trebui să facem, eu aş spune, nu un proces. Cum să facem un proces, când noi am făcut o Revoluţie?. Am făcut o Revoluţie, am schimbat un regim, în ce calitate să facem un proces?! Mi-au solicitat alte propuneri. Le-am spus: Simplu – îl urcăm într-o maşină şi îi dăm drumul pe o stradă şi mulţimea îl va linşa. Asa cum s-a întâmplat cu Mussolini. Asta ar trebui să se petreacă şi cu Ceauşescu. Nu m-au ascultat. S-au dus la Târgovişte, au făcut un proces, care, ulterior, a fost considerat dezastruos. Au reuşit să-l împuște, dar, din acel moment, toata ideea noastră că România a făcut o revoluţie sângeroasă și că ne-am luptat cu comuniștii ca să câșigăm un alt regim s-a spulberat. Toata lumea vorbea că noi l-am ucis pe Ceaușescu, nu că am schimbat un regim!”

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed