Există dascăli minunați! Învățătoarea care și-a transformat bucătăria în sală de clasă

Învățătoarea Aida Frujină predă de 31 de ani la Școala nr. 195 din București, iar anul acesta are o clasa I, de 37 de copii, cu care face educație după scenariul hibrid: jumătate dintre ei participă fizic la cursuri, cealaltă jumătate online.

 

Încă din martie, din primele zile de închidere a școlilor, a ținut ore în fața unei camere de luat vederi, fără să se gândească să invoce regulamentul GDPR folosit de unii profesori drept motiv pentru a nu face educație online.

„Atunci când ești un dascăl bun la clasă și ești foarte stăpân pe meseria ta, poți să te expui relaxat în fața celor de 37 de elevi, x 2 părinți, x 3 bunici sau a altor rude care sunt în preajmă și vin să îți vadă lecțiile. Întotdeauna mă adresez și dumnealor și facem în așa fel să fim o echipă în actul predării. Din martie, când am început să predau online, lângă elevii mei erau părinții sau buncii. Eu am știut de la început că mă expun clar în fața tuturor, însă am considerat mereu că părinții acestor copii sunt echipa mea, nu sunt acolo să mă judece, să mă critice. Dacă fac și lucrul acesta, evident putem realiza niște discuții constructive să vedem ce nu e bine. Dar au apărut pe internet tot felul de filmări neplăcute, ale copiilor de 12-13 ani, care au adăugat comentarii nelalocul lor deasupra lecțiilor și apoi le-au aruncat în văzul tuturor. Este posibil ca unii dintre dascăli să se fi gândit la asta (n.r. când au invocat regulamentul GDPR). Însă nu ar trebui să oprească acest lucru felul în care ajungi la elevi”, a spus Aida Frujină în emisiunea „În fața ta” de la Digi24.

Când școlile s-au închis, învățătoarea a căutat soluții pentru a se conecta cu elevii săi, care atunci erau în clasa pregătitoare, online.

 

Articolul integral pe REPUBLICA

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed