Experienţa primelor luni de criză a săltat vânzările revistelor glossy

0

Într-o situaţie similară se află şi titlurile adresate bărbaţilor, în timp ce publicaţiile de masă pentru femei au fost afectate de problemele de distribuţie. Potrivit datelor BRAT, multe titluri din toate categoriile de reviste glossy pentru femei au reuşit să vândă mai multe exemplare în intervalul iulie-septembrie şi chiar să înregistreze vârfuri de vânzări pe acest an. Revista Unica, liderul segmentului intermediar de reviste glossy pentru femei, a vândut, în medie, circa 31.644 de exemplare pe ediţie, în creştere cu 28% faţă de al doilea trimestru, în timp ce Avantaje şi-a majorat media vânzărilor la 25.919 copii, cu peste o cincime faţă de aprilie-iunie. Tirajul mediu vândut obţinut de revista Femeia în iulie-septembrie a crescut şi el la 24.263 faţă de media trimestrului anterior, de 16.552 de copii. Toate cele trei titluri au obţinut în luna iulie vânzări-record pentru acest an.

Susţinute în unele cazuri şi de inserturi atractive, majoritatea titlurilor internaţionale glossy au câştigat mai multe cumpărătoare decât în trimestrul al doilea. Cosmopolitan a vândut în medie, pe ediţie, circa 31.546 de exemplare, în creştere cu peste 10% faţă de trimestrul al doilea. O evoluţie bună a avut şi Elle, cu o medie a vânzărilor de 15.730 de exemplare pe ediţie faţă de cele 14.328 de copii vândute anterior. Ediţia de august a titlului a atras vânzări de aproape 20.000 de exemplare, cele mai bune din acest an. Tendinţa este urmată şi de Marie Claire, cu un vârf de aproape 21.000 de exemplare vândute în iulie şi cu o medie majorată la 19.414 de copii la nivelul întregului trimestru. Una dintre cele mai bune evoluţii trimestriale a fost înregistrată de InStyle, ale cărei vânzări s-au majorat cu peste două treimi, până la 16.728 de exemplare. Pe de altă parte, revistele The One şi Tabu şi-au diminuat vânzările şi au obţinut vânzări medii de 12.772 de copii, respectiv 13.966 de exemplare.

Revistele glossy în format "pocket” urmează şi ele trendul ascendent. Titlul Joy şi-a majorat vânzările medii pe ediţie de la 28.862 de exemplare la 34.296, reuşind un maxim anual de peste 42.000 de copii vândute în septembrie. Bolero şi Glamour au vândut şi ele semnificativ mai mult decât în trimestrul al doilea, până la 32.487 de copii, respectiv 31.581 de exemplare. Pe de altă parte, Look! şi Ce se întâmplă, doctore? au scăzut în vânzări. Theodor Manolache, publisher în cadrul Sanoma Hearst România, spune că, în general, vara este un sezon bun pentru reviste, întrucât consumatorii aflaţi în concediu au mai multă disponibilitate pentru a citi. În plus, faţă de primele două trimestre destul de slabe ca vânzări, al treilea trimestru a adus şi calibrarea produselor din punct de vedere editorial şi marketing după experienţa primelor luni de criză.

Pentru segmentul revistelor mass-market perioada verii nu a fost prolifică pentru vânzări. După o perioadă de creştere, Click! pentru femei a intrat în declin şi a vândut 110.349 de exemplare, în scădere cu 29% faţă de trimestrul al doilea. Femeia de azi şi Libertatea pentru femei nu au fost nici ele ocolite de scăderea vânzărilor, obţinând medii de 93.455 de copii, respectiv 87.675. O situaţie similară are şi Felicia. Pe de altă parte, bilunarul Lumea femeilor a reuşit să vândă mai multe exemplare decât în trimestrul al doilea, respectiv 35.553, în timp ce Ioana e în declin până la 35.703 de copii. Potrivit lui Theodor Manolache, în cazul acestor reviste avem de-a face cu o consolidare a pieţei. "Revistele îşi păstrează mai mult sau mai puţin cota de piaţă, însă numărul de copii vândute scade odată cu temperarea investiţiilor în promoţii”, a explicat acesta. Dana Cristescu, general manager la Liberis Publications România, corelează scăderea revistelor mass-market pentru femei şi de problemele de distribuţie generate de situaţia fostei Rodipet, care a acumulat datorii mari către editorii de presă. Fosta Rodipet distribuia procente importante din tirajul publicaţiilor de masă, având cea mai dezvoltată reţea la nivel naţional. "Pentru revistele glossy a fost mai uşor, pentru că am găsit alternative de distribuţie în oraşele mari. În oraşele mai mici e însă mai dificil”, a explicat Cristescu. De aceste soluţii au beneficiat şi revistele adresate bărbaţilor, care şi-au majorat vânzările după o perioadă mai lungă de declin.