Experţii FMI au semnalat MFP că OUG 58 privind TVA de 24% trebuie adoptată până la finele anului

0

„Între condiţionalităţile cu FMI, pe lângă Legea salarizării şi bugetul de stat se mai numără şi Ordonanţa pentru majorarea TVA la 24%, care ar trebui adoptată prin lege, de Parlament, până în luna ianuarie, când are loc board-ul Fondului. MFP ne-a semnalat acest lucru şi sperăm să trecem ordonanţa prin plen în timp util”, au declarat sursele citate, menţionând că experţii FMI le-ar fi amintit acest lucru celor din MFP.

Subiectul nu a fost încă abordat în Coaliţie.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat, la sfârşitul lunii august, proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 58/2010 privind Codul fiscal şi alte măsuri financiar fiscale, în varianta transmisă Parlamentului de Guvern.

Principala modificare a proiectului o reprezintă majorarea TVA de la 19% la 24%, dar OUG include o serie de alte modificări privind impozitarea unor serii de venituri precum dividendele ori câştigurile din jocurile de noroc.

Ajunsă la Camera Deputaţilor, care este decizională, OUG a primit drept termen de depunere a amendamentelor 8 septembrie 2010, iar termenul de depunere a raportului a fost stabilit pentru 14 septembrie 2010.

Până la sfârşitul lunii octombrie, actul normativ a fost avizat favorabil de Comisia juridică, cea pentru învăţământ şi cea pentru industrii, în timp ce Comisia de politică economică şi cea de muncă au transmis avize negative.